Viata pe mare

   

 Nu sunt un povestitor stralucit, incerc sa va descriu cat mai bine experientele traite de mine in diferite colturi ale lumii. Lumea vazuta de mine, copil fiind aveam vise, copiii fiind, fiecare dintre noi ne imaginam o lume a noastra, in care vrem sa traim. Fiecare copil isi doreste cate ceva de la viata. Mai tarziu ne dam seama ca lumea vazuta de noi este alta. De copil incepusem sa descopar o alta lume, altfel decat cea pe care o visam si pe care mi-o doream. Viata m-a purtat pe marile lumii. Era si este o alta lume, o viata cu totul alta decat cea pe care o stiti voi, acasa. Despre aceasta lume vazuta de mine incerc  sa scriu pe acest blog.

 Ajuns pe vapor am gasit o lume diferita. In prima seara a mea pe mare am vazut un apus superb, care imi aducea aminte de visele mele din copilarie, in acel apus de soare vazut de mine prima data pe mare visam din nou la lumea mea.



  In apus,


 locul nostru unde stam si ne relaxam dupa o munca istovitoare este pe bancutele de puntea deschisa( opendeck). Despre acel loc vreau sa va spun cate ceva. In Apus, stai  singur cu tine insuti, acel loc de pe vapor are un loc special in inimile noastre, ale unor simplii marinari. Cand ne este greu sau suntem bucurosi, cand primim o veste trista sau buna, ne refugiem in lumea noastra. Sunt zile si nopti in care innebunesti de dorul de casa. Atunci cand nu ai sotie si copil este mai usor. Cei cu sotie si copii au momente in care se uita in apus si plang, de Dor!

 Te uiti la ei si te intreb, asa voi ajunge si eu? Da, asa ajungi, dar vei avea puterea sa recunosti acest lucru? Da si eu  am plans de dorul casei. Barbati caliti pe oceane si departe de casa, sunt acolo sus pe punte singuri, doar cu inima lor. Ne strangem pe vreme buna pe bancutele de pe punte si ne povestim unul celuilalt despre cum este la el Acasa. Tot acolo inveti si simti ce inseamna Acasa!! Ma credeti sa nu, pentru noi, simpli marinari, cuvantul acasa are acelasi inteles in orice limba de pe acest pamant. Fiecare suntem adunati de prin colturile lumii: romani, greci, danezi, italieni, filipinezi, scotieni, indonezieni, norvegieni, englezi. rusi. Pe barca, in apusul soarelui, pe acel deck, incepem sa invatam o alta limba decat cea a noastra.

La un moment iti spui: De maine voi fi mai bun si voi face asa sau asa. Pe dracu”…, baliverne pentru adormit copiii. De maine esti mai retras in tine, esti mai acru si mai scarbos cu cei din jurul tau. Tot de maine observi ca in loc sa fii asa cum ti-ai propus, tu devii alt om in alta lume decat cea visata de tine odata. Tot in apus si pe acele bancute, invatam unii de altii.  Pe nava, cand soarele apune si tu esti pe punte, in aceea lume inveti sa legi prietenii.  Cand iti este greu, sa ai la cine sa apelezi. 
Cand bei apa din tanc impreuna esti frate

 cu grecul 

sau englezul, cu filipinezul sau cu egipteanul. Si pe vapor este o lupta pentru putere si un loc in fata. O lupta si o incrancenare pentru a iesi in evidenta. Vaporul, uneori, sta in rada sau in port mai multe zile. Noi putem merge in oras sau sa vizitam imprejurimile. Putem merge la plaja sau la scufundari. In lumea vazuta de mine noi mergem pe strazile Havanei, prin spatele cladirilor si a hotelurilor luxoase.  Mergem prin favalele din Rio sau pe strazile laturalnice din Haifa sau cine stie ce port.

 Turistul carat de agentiile de turism nu pune piciorul in acele zone.  Zone grele, mizere, rau famate, saracia este la ea acasa. Birturile colcaie de infractori si de baietii de cartier.  La un moment dat cineva a spus: -Si eu am fost, dar nu am vazut asa ceva. Totul era frumos si totul mirosea a spray si apa de colonie. Cum iti permiti sa spui asa ceva? Unde ai vazut tu pesti si curve, ca eu nu am vazut? Unde ai vazut tu saracie? ca eu nu am vazut. Eu am vazut oameni fericiti si zambitori, erau multumiti in situatia respectiva. Oare acesta este adevarul?  Domnita draga cu diamante pe talpile slapilor,  eu imi permit sa spun asa ceva. Si acei pesti de care am amintit, sunt pe acele strazi. Acei copii ai strazii si acele curve, alcoolicii, nebunii sunt parte a tarilor unde te duci.Noi ajungem  unde copiii vand droguri si mamele lor se prostitueaza.  Ajungem in acele locuri unde daca nu esti cu un localnic dupa tine sau nu stii sa vorbesti in limba lor, simti privirile lor in ceafa. Tot pe vapor, pe punte si acea bancuta inveti un cantec si ce inseamna acele cuvinte, sa dansezi si sa mananci ca cel de langa care stai. Sa vorbesti ca el si sa gandesti ca el.  In Gibraltar langa stanca care sta de veghe, faci cruce si spui Ajuta-ma Doamne si voiajul asta, Sa ajung ACASA cu bine. Cati dintre acele domnite si domnisori stiu cu adevarat ce inseamna "Acasa"?  Ma credeti sau nu, mie unul imi era dor si de copacii din fata blocului. Imi era dor si de a 2-a nevasta a lui tata. Imi era dor pana si de cei cu care ne injuram si ne bateam in curtea scolii pentru o fata. Imi era dor si de vecina care…Imi era dor sa joc un fotbal cu baietii in curtea scolii. Tot imi faceam planuri de viitor si pana la urma ajungeam sa plec din nou pe mare. 

 Aveam prieteni care spuneau mereu:                                                                                                                                                 -Gata, nu mai plec! De unde fratilor, Boala intrata in sange cu greu o scoti. Eram tanar, fara probleme si fara datorii de sot si tata. Puteam munci pana la epuizare, adormeam 15 minute si apoi o luam de la capat. Pe vapor inveti sa ierti, dar nu sa uiti. Sa pot ierta pot spune ca am invatat. Am invatat si am vazut cum este sa fii in mijlocul unui ocean. Pentru aceste lucuri noi nu avem cum sa avem pareri si sa fim obiectivi.  Eventual de a da din cap ca tampitii, la orice baliverna turnata de o domnita sau vreun expert in turism pe vreun site de turism, ajunsi si ei prin alte tari si intorsi acasa. Dupa abandonarea barcilor, acum am familia mea. Nu as mai pleca, dar ceilalti au facut asta. Ii invidiez pentru puterea lor, ii mai invidiez pentru a spune in fata ce au de spus, de a fi stat cu mine pe o banca in apus de soare pe  o mare in lumea vazuta de mine. 
Celor cu care am lucrat, prietenilor mei cu care m-am intalnit pe mare le Multumesc

 pentru ca m-au invatat sa privesc acesta viata si au facut si o parte din ei; inca fac parte din lumea vazuta de mine.  In vacanta cand merg cu familia si ma uit la apus, stiu ca "Acolo" undeva mai sunt cativa ca mine. Acum, imi este dor sa mai dorm in cabina mea macar o data. Acolo unde visam sa am o famile si un camin al meu. Acum am ce mi-am dorit atunci in primul apus vazut de mine pe mare.
O parte din mine a ramas acolo,  pe acele nave si bancute.

  A ramas o parte in acele apusuri trecute si care totusi le vedem aproape in fiecare zi.  Noi stim acea mare frumoasa cu valuri care se sparg la mal in linistitea serii, la, la, la, la.  Acea mare pentru care ne scoatem ochii la vreun concurs cu premii si ne aratam unul celulilat cat de expert sunt eu fata de tine.  Noi vedem acea mare cu apa calda, unde ne-am simitit foarte bine.  Acea mare in care ne jucam cu copiii si iubitele. Acea mare din care vrem sa nu mai iesim.  Acea mare in care stam seara la taverna intr-o insula si o vedem frumoasa,  colorata de soare in apus. Marea aceea limpede si curata pentru care facem eforturi si sacrificii de a ajunge cu totii o data pe an la ea. Oare asa este aceea mare? In lumea vazuta de mine, uneori, marea este cea mai Mare minicinoasa. O mare pe care uneori o blestemam pentru tot ce ne face. O mare care uneori este nenorocita, este perfida, este nedreapta, care naruie toate visele si stoarce toata vlaga si puterea uni om. O mare care ucide si scufunda nave. In lumea vazuta de mine, uneori simti ca esti gol si esti al nimanui.
 Tot in apus,

  pe acea nenorocita de mare inveti sa sari la bataie.  Pe vapor  inveti sa rabufnesti si sa ti se para orice nedrept, In lumea vazuta de mine inveti sa faci scandaluri si sa ai frustrari din orice. Tot acolo, pe acea mare, pe care unii o vad asa de frumoasa si cu spumele in nu stiu ce versuri, inveti sa urasti. Pe mare inveti sa urasti pe cei de langa tine pana in primul port. Sa ii urasti pe cei de acasa, tot pana in primul port.  In acele porturi, mergem impreuna si stam la cate un bar ieftin si dam shooturi pe gat,  ne mai si imbatam uneori.  Tot pe aceea mare, in lumea vazuta de mine, in primul sa suni…acasa.Vrei sa auzi vocea cuiva drag care te alina. Sa auzi ca exista pe lumea asta cineva caruia ii pasa si ii este dor tine. Sa auzi ca esti iubit si asteptat acasa. Sa auzi ca Existi. Mai sunt si apusuri triste. Sunt si fac parte din viata noastra, este un adevar.
 Un apus si o mare

 care fura tot ce iti este mai drag, prietenii,  parintii, copiii, iubitele si pe tine. Marea te face mai nesimtit si mai cinic. De multe ori devii ironic si uneori dupa ce te intorci esti greu de suportat de cei din jurul tau.In lumea vazuta de mine, pe acele mari, unii dintre noi devin alcoolici, o parte dintre noi pierd tot ce au mai frumos, nu mai au familie si copiii, asta doar pentru ca ei ai fost plecati, pe acea mare blestemata. Am fost luati la misto, nu numai eu. Uneori parerea noastra, a celor care lucreaza pe vapor nu prea este la obiect si nu reflecta intodeauna realitatea, spun cativa  “traveleri” de succes. Spun ei, ca noi nu avem cum sa ne dam seama si nu suntem in masura a avea pareri despre o tara, pentru ca noi stam numai pe vapor, pe acea bancuta in acel apus.  Pe acele nave viata nu este asa cum o stiti voi. Pe acele nave se sparg familii, munca este grea. Pe navele de croaziera personalul are alta viata decat cea de pe uscat. 

 In concediul din Thassos eram cu famila pe mare cu un vaporas de croaziera. Eram cu persoanele cele mai dragi din viata mea. Eram absent si ma gandeam ca atunci cand eram mic imi doream sa am si eu o famile. Eu stateam cu spatele la ele, ma gandeam la lumea vazuta de mine, ma gandeam la visele mele din copilarie. Ma uitam in zare, imi aminteam cum era  lumea vazuta de mine. Ma gandeam cat de mult le iubesc atunci cand vin acasa si le vad langa mine. O viata pe care nu am avut-o, dar pe care o aveam in visele mele din copilarie si in Lumea vazuta de mine.  
Auzeam ceva, ca prin vis.

- Mami la ce se uita tata? ca eu nu vad nimic.
- Intreaba-l pe el, zice sotia mea.
- Tati, la ce uiti asa in zare, este ceva ?
- Ma uit la Apusul soarelui si la Marea asta.
Sotia ma apostrofeaza: De ce minti fata?
- La viata lui, unde sa se uite? Asta este viata lui tactu. Pe marea asta a umblat el.
Si fimea ma intreaba:
-Cum adica?

E uite ca si noi, dupa ce terminam un contract, in vacanta mergem tot in acele locuri.
Poate, din toate aceste motive suntem primii la petrecere, suntem deschisi la suflet si buni. Poate, din aceleasi motive de mai sus suntem mai retrasi si mai timizi cu cei din jurul nostru. Tot, din cauza acelui apus sau acelei mari Furacioase invatam sa fim prietenii cuiva. Si tot din acele motive de mai sus, inveti sa te ascunzi, uneori sa vrei sa nu ti se vada fata si cum arati. Tot, din aceste cauze ale unei mari blestemate invatam sa ne iubim familia mai mult decat o aratam sau cred ei. Sa ne bucuram in fiecare zi de ei. Tot din aceste motive ale unui apus de soare si a unei mari suntem injurati si aratati cu degetul. Dar tot din aceste motive uneori nu ca nu mai imi pasa de ce spun cei din jurul meu.