Am simtit o ploaie rece, un sentiment greu,
atat de apasator, parca imi intra in tot corpul, incetul cu incetul. Tot iesind si intrand din blocurile lagarului
de la Auschwitz ne lovea mai intai peste fata ploaia rece, venita de undeva,
cine stie de unde...simteam vantul si ploaia rece a Auschiwitz-ului in tot
corpul. Mergand printre printre ramasitele baracilor de la Birkenau, unde un
vant venit de peste padure ne trezea din imaginatia noastra, cum ar fi fost in
acel loc atunci…Ploaia nu ne lasa in pace si ea, dar parca nu era o ploaie
obisnuita. Mintea imi era ocupata cu tot ce se intamplase in acel loc. Este
greu de descris sentimentul avut chiar
de la intrarea pe poarta strajuita cu celebrul “ Arbeit macht frei “. Ploaia
imi intra prin toate cusaturile jachetei, a camasii, a blugilor. La Birkeanu, mergand
pe drumul facut de cei din lagar, un drum din pietre, dar fiecare piatra cu
cate un colt in sus, simteam durerea prin talpa pantofului; cei de atunci
umblau in picioarele goale printre baraci si era infiorator de dureros.Imi
treceau tot felul de scene prin minte, imi apareau figurile oamenilor si a
chipurilor de copii vazuti in pozele din lagar, tot ma urmarea imaginea
degetelor care zgariau peretele din camera de gazare, urme ale unor suflete
chinuite, ratacite, care, parca mergeau cu noi odata prin acel loc. Totul se
intampla intr-o liniste pastrata de toti vizitatorii. Pana si linistea aceea
aducea ceva straniu deasupra acelui loc.
Picaturile de ploaie, din ziua aceea de
Octombrie, erau prea grele pentru mine...parca imi intrau in suflet si nu ma lasau
sa trec impasibil prin acel camp al mortii.
