Lumea văzuta de mine: 2014

La Mandravela

De cand m-am nascut, la spitalul nr. 9, am crescut in Berceni. Langa Balamuc, cum ii spunea bunica mea, din partea mamei, zonei in care locuia. Bunicii materni au stat, pana in 1962, pe Str. Ghenade Petrescu, nr. 21, fosta Labirint. Au primit apartamentul din Berceni in 1962, in urma unei repartitii de unde lucra bunica, Combinatul de la Jilava. Asadar casa noua, cartier nou, bloc nou si un apartament de 3 camere intr-un E de pe Aleea Terasei. Un inceput nou pentru ei. Bunicii paterni stateau in Aparatorii Patriei, pe strada Desesti, intr-o casa facuta in 1946, imediat dupa terminarea razboiului. Acum a ramas o parte din strada, cea de peste drum ( Turnul Magurele). Erau in aceea vreme strazi pavate cu piatra de rau si piatra cubica. Asa erau majoritatea strazilor de pe langa Banditu, o fosta bacanie la intersectia din Aparatorii Patriei; acum este statia de metrou pe locul de unde cumparam halvita de la Banditu. Eram plimbat cand in Aparatori, cand pe Emil Racovita, distanta mica, 3 statii de masina, unde ma jucam in parcul plin de praf si cu un tobogan in forma de OZN, de langa scoala 194. Asadar, Mandravela era amintita doar de bunci si poate cateva franturi din gura unchiului meu, care se matolea mereu si intrebat de catre bunic unde a fost, raspundea la fel, de fiecare data : “La Mandravela”.

https://www.facebook.com/Berceni-in-imagini-913197752041453/

Mandravela, intersectia unde drumul te duce sau te aduce de la Puscarie (Vacaresti), alt drum te duce la Balamuc si altul spre cimitir.

Cavoul lui Costica Alexandrescu - Mandravela, in cimitirul " Trei coceni"
din spatele magazinului Big.

Pe Martisorul lui Arghezi, iarna ne dadeam cu saniile pe dealul, care coboara din dealul Martisorului, acum spre strandul Vacaresti; atunci prin anii 75-76 inca mai erau curti cu vii si livezi.

Acolo, pe Martisor, mereu simteam un miros placut in aer. Eram mici, uzi pana la piele, dar incalziti de urcatul pe dealul Martisorului, voiam sa ne mai dam inca o data, trageam aerul rece in piept si pe nari, atunci simteam cel mai bine acel iz venit peste deal. La un moment dat il intreb pe bunic ; Tataie, ce miroase, asa? El imi spune; Cum adica a ce imi miroase? Ii raspund,ca este asa un miros de lemn afumat, vechi, dar imi place. Trage aer in piept il adulmeca, sta cu ochii inchisi, parca o amintire placuta il cuprinde si imi spune; Asta este mirosul Mandravelei.

Foto din 1939

Mergeam cu bunicul meu dupa noi, avea obicieul sa stranga copiii de la bloc si venea cu noi la derdelus. De atunci, de la derdelusul din dealul Martisorului, acel miros din iarna pentru mine a ramas mirosul Mandravelei, a fum de soba cu lemn si motorina care se plimba peste case. Intr-o zi, la derdelus, bunicul incerca sa imi incalzeasca palmele inghetate si il intreb: Da ce este aia Mandravela? Se uita la mine cu ochii lui blanzi, calzi, sta ceva vreme dupa care imi spune: O carciuma care a fost aici in zona si unde mancam cea mai buna oaie. Il vedeam ca ii face placere sa isi aduca aminte de acel loc. Si, parca uitand ca imi freca palmele mici sa nu inghet, trage aer in piept, il adulmeca si imi spune despre locul unde venea inainte de razboi sa manance bine si sa bea cu prietenii lui de la Ferma Quadrat, unde fusese grajdar cand era flacau. Se strangeau mai multi si veneau tocmai din Piata Unirii pana aici, la crasma lui Costica Mandravela, sa se simta bine si sa chefuiasca. Carciuma lui Mandravela era in intersectie, in zona unde este amplasat BIG Berceni, asa stiu de la bunicul meu.

Tatal meu a facut scoala tot la 190, si imi povestea cum au inceput blocurile sa apara, mai intai pe langa spitalul 9, pe Emil Racovita, primele cele cu 4 etaje, dupa care au pus stapanire pe toata via care se intindea pana la actualul Selgros. Mandravela disparuse din vocabularaul locuitorilor si incet, incet, cu tot cu casele ei mici, strazile cu piatra cubica si unele cu piatra de rau. Mandravela, cu fantani la poarta sub niste duzi mari si racorosi vara, cu sina si tramvaiul rosu cu far in bot, cam stramba si desucheata. Mandravela unde Maria Tanase avea casa si doar din spusele bunicilor stiam care este. Ridicarea blocurilor de pe Oltenitei si Berceni a dus cu totul la disparitia caselor din zona. Cand plecam de la bunici lunea spre scoala, prin clasa a-II-a, mergand dinspre garajul de troleibuze, unde era locul viran, acum sunt terasele, o gasem mereu pe Vasilica cea grasa sau Vasilica de la Big. De la Lemetru mergeam impreuna cu bunica mea, de unde il culegeam pe bunicul meu, care ramanea acolo si uita sa mai vina acasa in ziua de salariul. Locul era chiar pe colt, un gard de beton cu niste deschizaturi in partea de sus in forma de romb. Cum intrai era plin de mese si scaune de fier. Crasma de pe colt unde mirosea a bere, mici si ceva mai incolo canta unul dintr-un acordeon obosit si murdar. Fumul de tigara puturoasa si multa galagie, parpalace din piele si miros a piele noua, majoritatea musteriilor erau de la Flamura Rosie si de la Dambovita. Cand ieseam de la scoala, priveam mereu nedumerit, curios spre turla cu ceas care se vedea dupa niste castani. Pana la urma mi-am facut curaj si l-am intrebat pe bunicul meu ce este acolo. Raspunsul a venit greu, vedeam privirea bunicului meu care fuge de raspuns, vedeam un om care incearca sa gaseasca un raspuns potrivit varstei mele de atunci. Raspunsul a venit nesigur...: Puscaria...ba nu, manastirea Vacaresti.Am vrut sa il intreb mai multe in acel moment, nu am facut-o. De atunci am ramas cu o curiozitate, sa vad ce este acolo. Pana la urma am ajuns sa vad acel loc.

Acum, incercand sa imi aduc aminte de mai multe, parca acele amintri se pierd, unele sunt vagi, sunt franturi si incep sa se indeperteze, sa fie varsta, nu cred, in fine. Parca a mai trecut un an doi si imi aduc aminte de motocicleta cu trei roti care aparea pe strada si vindea inghetata la cornet, bucuria noastra. La Mandravela erau cele mai bune langosi cu branza, in statia de masina de pe partea scolii 190, care si atunci era in acelasi loc ca si astazi 2014; acum cu ocazia ocazia santierului au mutat-o. Dupa cutremurul din ‘77 inca o parte din vechile case incep sa dispara. Tramvaiul 9, rosu, cu doua vagoane si cu un far mare in fata dispare, este inlocuit de altul mai mare si mai modern. Mai tarziu, tatal meu a primit si el casa de la Electromagnetica tocmai pe Tunsu Petre. Eram impartit intre Ferentari, despre care am scris aici : http://lapasprinlume.blogspot.ro/2011/09/bucuresti-acasa.html si Berceni, in timpul saptamanii stateam cu parintii iar sambata si duminica ramaneam la bunici, asta pana in clasa a-6-a cand parinti s-au reintors in Berceni. Eram in clasa a I-a si dimineata la ora 7:00 de cele mai multe ori singur, cu ghiozadanul in spate plecam spre scoala. Stateam mereu langa sofer, in picioare, sa vad drumul, pe care 141 il facea anevoios, tocmai de la capatul prelungirii Ferentari spre Big Berceni, la scoala 190. Casele de pe sos. Berceni incep sa fie culcate la pamant si ele, in locul lor inaltandu-se blocuri. In ‘86 si casa bunicilor de pe Desesti este daramata. Despre strazile si cartierul de pe Vacaresti am scris un articol separat, aici: http://lapasprinlume.blogspot.ro/2012/10/vacaresti-blestemul-locului.html ....
Casele de langa intrarea spitalului 9 raman o amintire, frizeria cu un arbore imens in fata este culcata la pamant. I

Spitalul nr. 9

Uneori mai puneam si cate un bold in varf fara sa stie nimeni. Pe Emil Racovita rasar I –urile aruncate printre R-urile inalte de la strada. Mergeam si ne uitam cum tot Metalurgiei era un santier si tot se construia de zor. Cred ca eram prin clasa a 4-a cand apare si Cinema Cultural, reper si loc de intalnire pentru multi dintre noi. Primul meu film era ceva despre o corabie interstelara, un SF de la sfarsitul anilor 70, nu i mai retin numele. Cultural, alt nume de la care se pot scrie carti; fiecare din cei care au crescut in Berceni au mers macar o data la un film la Cultural. Galagie, scandal, fluieraturi si comentarii la adresa actorilor si a scenelor din film. Intalniri cu fete se faceau in fata la Cultural. Uneori ii urmaream pe cei mari sa vedem cu cine se intalnesc. Tot in accea perioada de inceput a anilor ‘80 incep sa imi fac prieteni si mai multi prin cartier fata de cei cu care am crescut de mic, intre Emil Racovita si fostul bld. Metalurgiei. In ‘81 incep sa joc fotbal si incep sa cutreier cartierul mai bine. Incep a colinda strazile cu colegii de echipa, care majoritatea erau si ei din Berceni. In viata mea apare divortul parintilor, care la aceea vreme m-a facut sa vad altfel cartierul, viata, sa fiu libertin, sa nu fiu controlat. Tot atunci am schimbat si scoala, clasele a7-a si a8-a le-am facut la 194. Anii trec si odata cu intrarea la liceu, cartierul Berceni devine parca mai mare pentru mine, prieteni peste tot, mersul la discoteci si in oras cu acestia devine aproape zi de zi. Deja Mandravela, auzita de la bunici in anii copilariei mele, ramane undeva in urma si tot mai mult este doar Berceni. Apare la un moment dat strandul Lamotesti, ceva nou pentru noi, dupa apa mizerabila a Cociocului malos, aici era luxul Berceniului la aceea vreme. Blocuri noi rasarite in Lamotesti langa cele vechi si incep alte cutreierari pe la ceaiuri si bairame in cartier. Berceni cu bune si rele, ca de altfel in toate cartierele Bucurestiului. Plecat in 1992 si reintors in Berceni prin 2002 vad transformarile si tot ce este nou sau mai vechi decat il lasasem in urma cu zece ani.

Acum,cred ca singura strada care facea parte din Mandravela si care a ramas pana in ziua de astazi este Martisor. Am trecut pe la Viorel ( Aguta ), care s-a mutat intre timp la casa bunicilor de pe Martisor unde urma sa bem niste vin facut din via proprie. Vie ramasa de la bunicii sai si care, in timpul Mandravelei, se intindea pana jos in mlastina Vacarestilor, pe unde ne dadeam noi cu sania. Au mai ramas cateva randuri pana la rapa care coboara spre parcul facut de Piedone. Se vedeau luminile din Tineretului si ale blocurilor de pe Vacaresti. Am sa imi aduc aminte mereu cu drag de perioada cand veneam la derdelus cu bunicul meu. Pe Martisor au ramas destule case si mici si mari si mai saracacioase si vile cu 2-3 etaje, mai bune si mai rele. Iesit din caldura casei dupa cateva cani de vin si povesti despre cartier, fotbalul care ne strangea pe toti in curtea scolii 194, despre cei care mai sunt care nu mai sunt, parca simteam frigul mai bine. In fata aveam derdelusul copilariei mele, am tras aer in piept cat am putut, din nou, dupa multi ani. Prietenul meu iese si el infierbantat de vinul sec. Ma vede cand trageam cu putere aer in piept de cateva ori si ma intreaba daca imi este rau. Ii spun, Aguta, nu simti a ce miroase? Se uita mirat, nu stia ce sa zica si imi spune din nou: A ce miroase bah? Mai adulmec inca o data aerul si ii raspund: Mirosul Mandravelei...