Nu cred sa nu fi fost vreun roman, marinar sa nu manance pe la carciumile lor. Dupa cateva luni aveam si noi pofte de mititei, salata de vinete, sarmale si ciorbite gustoase aproape la fel ca si acasa, in Berceni. Acolo pe langa poftele culinare am inceput sa fiu mai atent la discutiile celor mai batrani sau celor intorsi de la mormantul Lui, in jurul mesei si a unei carafe de vin.
Pareri impartite, controverse, vorbe de bine sau nu. Marturisesc, eu nu imi fac cruce cand trec pe langa biserici, nu imi place si nu am spus niciodata ”Sarut Mana Parinte" mergand la biserica sa ma rog sau cu diferite ocazii, eu stau in spate de tot. Nu am sarutat niciodata la altar o icoana sau o cruce. Stau in coltul meu si ma rog in felul meu, cum cred eu si cum simt. Cei apropiati sufletului meu stiu ca nu imi plac cei care slujesc in biserica…. si nu stiau nici ei ce am eu in sufletul meu, pana nu au inceput sa ma cunoasca mai bine. Nici in ziua de azi cand trec pe langa o biserica nu imi fac cruce. Nu stiu daca mai traieste carciumarul ovreu, batran si bandit, Nea Iancu, care avea o nepoata in Bucuresti pe la Dristor. La intrebarea mea, “Ce sa fac Nea Iancule, sa ma duc la Ierusalim sau nu?”, imi raspunde impartial, poate gandindu-se la ceilalti ovrei care au pravaliile intinse si care castiga un ban frumos si cinstit dupa urma Lui: “Cum simti tu, eu sunt ovreu, dar este Domnul tau. Du-te, poate te vei simti mai linistit in inima si sufletul tau. Daca tot ajungi pe aici nu te duci si pe la El?”. Am plecat pana la urma cu cativa colegi de diferite nationalitati.
Drum prafuit, caldura mare si, cu cat ne apropiam si mergeam prin locurile calcate de El,
eram nelistit si mai nerabdatator. Ma gandeam la raul Iordan stand in apa raului, la vorbele marinarilor intalniti prin dughene cum nu ai ce sa vezi la mormantul sfant.
Intram in Ierusalem, orasul oraselor si orasul lumii. Ierusalim este al lui Isus, este al lui David si al lui Mahomed, este al tuturor, orasul care a impartit lumea. Orasul iubit si Sfant pentru toti oamenii, indiferent de credinta. Orasul ocupat si jefuit pentru averile sale. Orasul hulit de unii si slavit de ceilalti. Ierusalim, un oras plin de bogatii si stralucitor, a ajuns camp de lupta.
Am vrut sa intram prin poarta gunoaielor, pe unde a intrat si El. Zidul orasului inalt si puternic ascunde istoria si faptele lui Isus, Domnul Meu. Ajungem si la zidul Plangerii, unde un baiat israelian de 13 ani este facut barbat. Ne pozam,
dar nu intram sa vedem si zidul. Trecem de securitatea israelienilor, controlati la piele,dupa care intram pe Via Dolorosa.
La intrare, unde Ierusalim-ul este impartit intre Mahomed, David si Isus, securitatea cetatenilor este primul loc. Daca ajungeti aveti grija si de voi un pic, sunt toalete la intrare si va dau un sfat… nu mai sunt pe tot traseul. Erau singurele din drumul spre mormant. Povestea cu placutul si utilul isi are si ea locul sau in aceasta calatorie. Sunt fantani si robineti cu apa potabila inainte de a intra pe Via Dolorosa. Nu aveti de ce sa va enervati daca stati mai mult la punctele de control, este si spre binele vostru. Umpleti-va sticlele sau aduceti-le cu voi de unde veniti, potoliti-va setea inainte de a merge la El. Nu prea sunt magazine pe traseu unde gasesti apa, daca gasesti o sticla este foarte scumpa, ovreul, stiind sa faca bani, te duce mai intai pe la tarabele si magazinele cu rahat dulce si aromat, baclavale si fistic. Te baga prin magazinele vreunui prieten, de unde isi ia partea la intoarcere. Am vazut grupuri de tursiti care mergeau grabiti, fara sa inteleaga ceva pe Via Dolorosa, au fost tinuti prin magazine si nu stiau ce ii asteapta la mormantul sfant. Am intrat pe via Dolorosa…Chinul Lui, batjocura si povara fiecaruia dintre noi. El si-a dus crucea Lui pentru a ne salva in fata Tatalui, pe noi pacatosii. Toti dintre noi stim acest lucru, dar fiecare dintre noi credem in felul nostru. Ma gandeam si la ce imi spuneau cei cativa marinari, ca nu este nimic Acolo. Eu simteam, poate si voi cei care veti ajunge o sa simtiti la fel ca si mine, nu stiu. Fiecare dintre voi credeti si veti simtiti in sufletul vostru cum va spune inima si credinta fiecaruia. Strada si treptele sunt vechi, piatra batatorita de atatia pelerini care in mii de ani au venit la El. Pe mijlocul strazii si al treptelor piatra este tocita vizibil. Cat a indurat el pentru noi, a fost de umilit de acei oameni din timpul Sau. S-a lasat scuipat si injurat, lovit cu pietrele si cu tot ce aveau prin maini, biciuit de soldati si condamnat de propiul sau popor. Luat in ras de femei, batrani, copii si preoti.
si ma pregateam sufleteste sa intru la El. Ma gandeam in mintea mea ce am sa Il rog sau ce voi gasi in interior. Ce impresie am sa am si cum am sa ies de acolo, ma intrebam. Ajung din ce in ce mai aproape de intrare, aveam un gol in stomac si emotiile erau mari decat pana atunci. Trebuie sa te apleci pentru intra la El. Se intra cate 2-3-4, depinde cat de multi sunt cei care au venit. La intrare este un preot grec care citeste biblia si asigura respectarea timpului de a sta inauntru. Nu sunt genul sa traga de tine sau sa tipe daca mai stai un timp, poate fara sa vrei. Sunt discreti dar foarte insinstenti. Am ajuns la mormantul sfant…
Aplecandu-ne intram,
inauntru este racoare, semiintuneric, lumanari aprinse, o lespede de marmura alba si rece la atingere.
Este un stegulet de matase alba pe care scrie Hristos a Inviat in limba greaca.
Eram prins de puterea locului si a Lui. Nu era nimeni pe aceea lespede dar… era acolo, cu mine. Am inchis ochii si am inceput sa ma rog lui Isus, in fata Lui. Am facut-o fara voce tare si in sufletul meu. Stiam ca este
Fiind in fata lespedei si in mormantul Sfant am simtit ca sunt pentru catva timp mai bun. Am deschis ochii si m-am uitat la tovarasii mei de drum, toti erau cu ochii inchisi si cu capetele plecate sau pe spate. Am inchis ochii repede sa nu Il pierd. Nu L-am pierdut si era in fata mea.
Ma rugam si El ma asculta in rugaciunile mele si atunci am stiut ca va fi intodeauna langa mine si langa sufletul meu. Stiam ca daca am sa plec de acolo El ma va insoti in viata mea. Il vazusem, chiar daca nu era acolo, Ma asculta si aveam un sentiment pe care niciodata nu l-am mai avut, de atunci nici pana in ziua de azi nu am mai simtit acel sentiment, de a sta cu El. Doar acolo, in fata Lui, am simtit teama si liniste, simteam ca am facut ceva si sunt vinovat, vroiam sa imi ascund sentimentele si vina, dar parca nu puteam sa ascund nimic in fata Lui, numai ma gandeam la timp si ce este dincolo de zidurile Lui. Nu aveam nici o putere, sa ma rog si sa Il rog sa Ma ierte, pentru tot ce facusem. Nu exista timp, nu exista nimic in jurul tau, doar senzatia si sentimentul ca El se uita la tine si te intelege, te priveste in suflet si te vede… ce ai acolo. Eram linistit si ma regasisem in fata Lui, cu inima si cu sufletul. Simteam ca cineva ma iubeste, chiar daca pana atunci injuram de mama focului si eram nenorocit. Judecam pe fiecare din diferite motive si apucaturi. In fata Lui m-am simtit gol si fara nimic pe mine si in mine. Imi era rusine de mine. Imi simteam mainele murdare si le-am dus la spate, dar El tot le vedea murdare. Am fost un nenoricit, am inselat si am luat in ras diferite persoane. Uneori mi-am batut joc de un suflet. Ii vedeam pe cei de langa mine altfel decat pana atunci si nu ma gandeam ca prin actiunile mele le fac rau. Am vrut sa ingenunchez si sa imi ascund fata, dar El tot ma vedea si ma privea in ochi asa am simtit in acele momente. Imi venea sa plang de ciuda dar nu puteam, nu ma lasa sa ma comport asa si nu ma lasa sa ma pierd si incerca sa imi spuna sa fiu mai bun. Vroiam sa ma descarc in fata Lui, dar nu ma lasa. Simteam in acele momente ca El ma iarta de tot si sunt curat. Simteam ca ma intelege si ma va iubi. M-am simtit tras afara si am deschis ochii, nu stiu cum ajuns afara si ceilalalti din spate intrau si ei la El.
Faceam lucruri inainte de a merge in Calatorie, pe care acum nu le-as mai face. Nu sunt habotnic si nu merg des la biserica, ma rog cand am greutati si probleme, cand imi este greu sufletului sau cand simt ca nu mai fac fata. “Nu este de vazut nimic acolo”, imi rasunau vorbele unui marinar. Pentru mine El era acolo si a vrut sa imi arate acest lucru. Pentru moment eram nervos si agitat ca ma luasera de langa lespedea mormantului. Era asa bine in fata Lui. Era liniste…nu vroiam sa mai plec de acolo, vroiam sa raman cu El.
Ne uitam unii la altii si nu spuneam nimic, eram marcati fiecare dintre noi si se vedea. Am inceput sa ne uitam pe la magazinele de suveniruri incercand a ne linisti. Am revenit la viata de zi cu zi si terminasem de cumparat. Iesind dintr-un magazin de icoane vedeam pe cei veniti sa se roage, ca si noi fiind si ei marcati la randul lor. Unii aveau lacrimi in ochii, o parte erau tacuti si capul in pamant si nu vedeau nimic in jurul lor. Am vazut crestinii iesind zambitori si calmi. Le vedeam chipurile fiecaruia si vedeam ca fiecare dintre cei care au fost la El, au fost primiti, toti fara exceptie si fiecare l-au vazut in sufletul lor.
Am iesit pana la urma din biserica mare si am plecat in drumul nostru. Nici astazi, cand va spun si ma destainui, de ce? nu ma inchin cand trec pe langa biserici, doar eu stiu ce am in suflet si cat de mult cred. In ziua de astazi nu sunt asa de convins ca un popa de la biserica crede mai mult in comparatie cu mine, in El. Cei care isi fac cruci si se uita la mine chioras ca nu fac la fel ca ei, poate nu stiu ca am fost la El si il am in suflet. Am incercat de atunci sa fiu mai bun, sa incerc sa ajut cum pot, fara sa cer rasplata in schimb. Si acum injur si mai calc stramb prin gandire si comportament, dar macar incerc sa fiu un pic mai bun. Imi este teama de frica pe care am avut-o in fata lui Isus, Domnul Meu. Stiu acel sentiment si nu mai vreau sa il am cand am sa stau in fata Lui si ma va arata cu degetul. Sa imi spuna si sa ma judece pentru ca nu am stiut sa il vad si sa Il accept in sufletul meu. Nici unul dintre noi nu ne-am intrebat ce am simtit atunci. Peste o saptamana am revenit in
“Te-ai linistit… se vede”.
Citind ceea ce ai scris aici , cu multa sensibilitate , m-a impresionat pana la lacrimi . Am simtit la fel ca tine , atunci cand am avut o revelatie in biserica in care am fost botezat , in urma cu doisprezece ani ...Este o alta poveste emotionanta pe care nu stiu daca sunt in stare s-o redau cu atat de mult talent ...Felicitari , prietene !
RăspundețiȘtergereHeheheeee...a nu se intelege ca am fost botezat acum doisprezece ani ...as fi vrut eu ...
RăspundețiȘtergereOooh, Laur și modul lui emoționant de a spune toate cele...
RăspundețiȘtergerePrietene, cum ți-am mai zis, nu sunt mulți cei ce umlă cu inima-n palmă. Tu ești unul dintre ei... sper din tot sufletul ca viața să nu te încerce prea rău din cauza asta!
Știi tu... să-ți fie bine!
Felicitari, si multumesc pentru mesajul placut, curat, de bun-simt pe care l-am citit !!!
RăspundețiȘtergere