Epave

In Lumea vazuta de mine am intalnit cateva epave. In Lumea vazuta de mine,  uneori, am atins acea bucata de fier aruncata pe o plaja sau langa un tarm…

Bucata de fier pe care o vedeti in porturi sau  cand stati la plaja si o vedeti trecand la linia orizontului, v-ati ganditi pentru o secunda ca aceea nava  are un suflet, are viata ei?

            Prima data urcat pe o nava, ai o cabina unde vei sta pentru cateva luni bune. La primul contact cu nava, “o simti” , dar si ea te simte pe tine. Esti facut sa traiesti cu ea sau nu. Iti dai seama din prima clipa daca esti printre cei care o plac sau nu. La randul ei si ea te accepta sau nu. Mai tarziu ajungi sa nu poti trai fara aceea nava, barca, vapor. Pe mare sunteti una si aceeasi persoana. Pe mare acea nava are viata ei, pentru tot ce ne ofera noua. Acea bucata de fier este casa noastra, o iubim. Uneori o uram, dar nu din rautate, poate din acel dor dupa casa noastra de pe uscat. O iubim pentru ca in acea nava ne strangem lucurile cumparate pentru familie, copii, neveste, cei dragi. In acea nava traim si lucram, ne ducem existenta. Poate, o parte dintre noi am ajuns sa lucram pentru a putea sa ne intretinem familiile sau pentru a face ceva in viata, un viitor. Navele, de toate felurile si dimensiunile au viata lor, au un suflet al lor, stiut sau nu. Acel fier este casa noastra. In cateva concedii prin Grecia am mai vazut cateva barci abandonate, la mal sau pe uscat.

            Anul acesta, in concediul facut in Zakynthos, am intalnit o epava celebra, vasul de la Navagio, imi este greu sa va descriu senzatia pe care o am la vederea acestor nave. Priveam epava de la Navagio, ruginita si arsa de soare, imi treceau prin minte aproape toate clipele unui incendiu prins la bord, acum ceva ani. Inca mai discutam pe aceasta tema cu cativa colegi, cu care mai tinem legatura, despre acel eveniment. 

            Ce transmite aceea epava? Ce simti cand vezi o nava auncata pe o plaja sau cine stie pe ce recif? Nu prea stiu cum sa incep, nu stiu cum sa va descriu viata unei nave…

Cea mai grea senzatie este atunci cand prova se inalta pe val, la 6-8-10 metri, dupa care cade in mare, simti ca oceanul te inghite.  

Partea din fata se  ridica pe val, in aer, sta cateva secunde suspendata, simti elicea care se invarte in gol. Prinde aer, cum spunem noi. Vasul trepideaza din toate niturile, inmbinarile si sudurile sale. Simti acea trepidatie in tot corpul, dupa care te arunca in pereti, daca nu te tii bine. Simti ca aceea bucata de fier are viata si suflet, simti ca se zbate ca si tine, sa traiasca. In acele momente o nava are viata, are sufletul sau. Dupa acele cateva secunde o vezi cum se lasa in mare. Simti aceea senzatie in talpi cum urca in tot corpul. Te uiti pe geam la involburarea marii, te rogi de mare sa termine, ca nu ai facut nimic. Te rogi la Dumnezeu si spui “Tatal Nostru”, te rogi de mare sa te lase, dar nu te lasa,  te tine asa pana spui ca te duci dracu’ cu ea de mare si in primul port te lasi de meserie. Te uiti pe geam ca nu vrea sa se opreasca, vorbeste cu tine si te supune, te face sa te simti ca esti la mila ei. In acele momente esti la mila marii. Marea vrea sa iti arate ca ea este stapana peste tot ce are viata. Simti ca te vrea pe tine, dar tu nu o vrei, o rogi sa te ierte si sa te lase in pace. O intrebi in mintea ta, de ce se poarta asa cu tine, dar  ea rade.In acele momente o simti cum ca se joaca cu tine, cu viata ta, cu viata navei. In acele momente suntem jucariile sale preferate.Te hartuieste, te incearca, te pune sa juri ca ea este cea mai frumoasa si esti indrgaostit te ea. Daca nu ii place ce raspuns ii dai parca ca te pedepseste, impreuna cu nava ta. Intr-un final, interminabil parca, marea se linisteste, atunci o simti cum iti sopteste: 

“Si eu te iubesc, dar tu esti un simplu muritor, nu esti de mine… si te lasa in pace. “

            Dupa ce iesi din acea mare turbata, din acel joc al marii cu viata navei, esti obosit. Ai cearcane si vrei sa te odihnesti. Spui ca a trecut si iesi la o cafea sau pur si simplu te asezi in pat si adormi.

            Am intalnit pana acum cateva epave, nave esuate si parasite. Primul meu contact cu o astfel de nava a fost in largul portului Limassol, treceam  de cate ori intram si ieseam din port pe langa o epava arsa. Pana la urma, dupa vreo 2 ani, a fost luata din acel loc.

            Mai tarziu, dupa cativa ani am trecut si noi printr-un incediu la bord, tot cand ieseam din portul Limassol. Am simtit ce inseamna panica, am simtit nava care ardea. Ma gandeam cum arata aceea nava arsa, parasita, o aveam in minte. Cele cateva nave care plecau si ele din Limassoll mergeau in paralel cu noi, nu am oprit, capitanul a hotarat sa mergem mai departe, aveam pasageri la bord si ne indreptam spre Haifa . Dupa cateva ore totul a iesit  bine pentru noi si pasageri. Au fost arse 2 deck-uri, dar focul a fost oprit si nimeni nu a patit nimic. Ce inseamna un incediu pe mare?...o nava parasita, arsa, abandonata undeva in lume sau pe o plaja.

In interiorul acestor nave, noi traim. In interiorul navei avem viata noastra, trairile noastre, amintirile fiecaruia, frumoase sau mai putin, dupa caz. Un vapor ne tine in interiorul sau, ne oferea adapost pe vreme rea. In interiorul navei este locul unde ne facem planuri pentru o viata mai buna. In interiorul navei ne facem prieteni pentru toata viata. Pe o nava de pasageri, iubim sau ne despartim.  Viata de pe vapor este cu totul alta. In interiorul acelui fier este o viata de barca, viata de pe  barca. 

Este greu de descris si de inteles pentru cei care nu au fost sau au lucrat pe o nava.

  Munca este grea, lucrezi pentru a face ceva in viata si te lasi prins in viata navei. Porturile si locurile pe unde ajungi fac parte din viata ta, dar si din viata barcii, ea te-a dus acolo. Locuri unde te relaxezi, locuri pe care nu le mai vezi uneori toata viata. Traiesti acele clipe, zile, ore, datorita navei, te bucuri alaturi de ceilalti de langa tine datorita navei. Cunosti alte persoane si ajungi sa traiesti alaturi de ei in interiorul acelei nave. Familii care se destrama din cauza acelei vieti de la bordul unei nave. Vasele de croaziera au personal de ambele sexe. Acei barbati si femei ajung din diferite motive sa munceasca pe un vas de croaziera, dar viata din acel vas ii schimba cu timpul. Foarte putin au scapat neatinsi de viata barcii.  Stiu cum este si nici eu nu am scapat de atingerea ei. Copii, care raman fara parinti din cauza navelor si a vietii din interiorul acestora. Viata pe  nave este grea, daca nu esti pregatit, esti doborat de munca, doborat sufleteste si uneori, nu sunt putini cei care renunta si se intorc pe uscat, acasa.    

   

 De aceea cand vad epave, incerc sa le inteleg povestea, viata, sufletul epavei.

In videoclipul acestui articol este o nava care se scufunda in Santorini. Vasul se numea Sea Diamond, opera pentru firms Louis Cruise Lines. O parte din cei care faceau parte din echipajul navei au fost colegi cu mine.