Palatul Mogosoaia se confunda cu istoria romanilor; de cand a
fost construit, din 1702 si pana in zilele noastre, a facut parte din evenimentele vremurilor. Razboaie, aliante, cumparari si donari ale
mosiei, restaurari si nationalizari, un palat care a facut parte din disputele
vremii, un palat si o mosie a Brancovenilor, reconditionat si pus in valoare de
Martha Bibescu. Stralucirea palatului de
la Mogosoaia provine de la o hotarare
luata de Martha Bibescu, aceea de a pleca in Alger, pentru a se retrage la o
manastire de maici, aceasta alegere
datorandu-se in mare parte escapadelor si scandalurilor amoroase ale vremii in
care era implicat sotul Marthei, printul George Bibescu. Martha a fost intoarsa
din drum de anuntul sotului sau precum ca a cumparat Palatul Mogosoaia, atat de
drag sufletului Marthei.
Palatul, in aceea vreme, era intr-o stare jalnica, darapanat, mai mult
spre o ruina, dar salvarea acestuia s-a numit Martha Bibescu si visul ei de a putea fi o urmasa a
Brancovenilor. Palatul intra in circuitul vremii mondene a anului 1912. Familia regala recunoaste meritul
Marthei si participa la petrecerile date
de aceasta pe domeniul Mogosoaiei.
Martha Bibescu ramane din nou singura cu iubirea pentru Mogosoaia, sotul
ei revenind la vechile obiceiuri amoroase. Mogosoaia devine in acei ani un
palat iubit si de printesa Maria, prietena intima cu Martha. Mogosoaia prin
grija Marthei si a originii ei cu neamul
Mavrocordatilor devine parte din istoria Romaniei si diplomatiei tarii
noastre din aceea perioada, dupa cum spun scrierile. Palatul Mogosoia incepe de
a primi oficiali si delegatii straine, devine palatul unde diplomatii si
polticienii anilor 1913 iau decizii
asupra viitorului tarii si a Europei. In timpul primului razboi mondial Palatul Mogosoaia este pradat,
jejuit. Biserica Brancovenilor, de langa turnul portii este transformata in
grajd. Dupa trecerea razboiului, Mogosoaia incepe a fi renovata. Dupa razboi,
printul George Bibescu ii da drepturile de propietate asupra domneniului Mogosoaiei Marthei Bibescu, un gest de iertare, de
impacare, doar de ei stiut. Cert este ca in prin anul 1927 Mogosoaia devine centrul
monden al vremii. Mogosoaia
devine si central cultural al vremii in anii 1930, Martha face minuni cu
domeniul drag sufletului
ei. In anul 1940, incepe declinul; odata cu inceperea celui de al 2 lea
razboi mondial este si sfarsitul domeniului . Martha pleaca in 1945 la Paris, unde se stinge
in 1973. In 1945 Palatul Mogosoaia este
confiscat de statul comunist roman.
Astazi, un loc de promenada si un loc care iti ofera
liniste, acea liniste de care a dus lipsa de-a lungul anilor zbuciumati si a
perioadelor agitate.
Curtea palatului
este mare, lacul este si el aproape,
cateva luminisuri intre copacii crescuti
pe mosie. Dupa moartea Marthei Bibescu palatul a mai fost renovat de statul roman
prin 1977.
Un loc uitat, nume uitate si
ele odata cu trecrea anilor. O toamna calda, lasata peste mosia Brancovenilor
si care pentru cateva ore ne aduce aminte de cei care au scris cateva cronici
ale istoriei noastre. In acea toamna trecuta, in acel loc trecut si cazut in
uitare si nebagat in seama este linistite, nu se mai aud barfele vremurilor, nu
se mai aude zgomotul sabiilor sau al cailor in fuga pe aleile mosiei. In curtea palatului nu mai este zarva. Langa bucatarie nu mai este galagie si nu mai
vine miros de berbecut la protap, servitorii nu mai alearga ca nebunii pe
scarile laturalnice sau pe acele alei ascunse ochiului. Parca staruie si acum
in aer miros de placinte osandite in untura multa. Din tumultul de mult trecut al targului din Bucuresti si al
deciziilor politice ale acelor vremurilor, acum pe malul lacului, intr-un colt
al gradinii Marthei, in linistea acelui loc, vrei sa ramai pentru cat mai mult
timp. Aveam senzatia ca fac parte din acel loc. Oare cum erau oamenii acelor vremuri? Orasul
lasat in urma, in vremea Brancovenilor , pe vremea Marthei, oare cum era? O intrebare care ma macina tot drumul. Eu il
vad dupa povestirile bunicilor si a
scrierilor din 1700 si ceva. Pe strazi, negustorii de maruntisuri, toate
neamurile venite in tara noastra, greci, armeni, bulgari, evrei, toti isi
striga marfurile. Trecatorii se opreau langa dughene unde isi satifaceau pofta,
sa se tocmeasca asupra pretului si a marfii. Oamenii locului, aveau si alte
nume, erau numiti dupa locul in care isi aveau asezarea. In linistea de acum as fi vrut sa ma plimb
printre mesenii acelor vremuri. Nuntile la palat nu tineau mai putin de o sapatamana.
Bautura era scursa din butoaiele mari cat o incapere, cu galetile. Muzica si voia buna se auzea pana
inspre hanul Doi Cocosi. In acele vremuri de razboi cu otomanii era o lege
nescrisa, pana si turcii o respectau: hanurile nu erau atacate si jefuite. Daca
o faceau se intampla foarte rar, stiau ca in acele hanuri pelerinul de orice
religie, credinta sau neam primeste hrana si odihna. In camarile bucatariilor suncile afumate
atarnau de grinzi. Carnatii lungi cat hamurile cailor te ademneau.
Acum, linistea locului, soarele care se incapatineaza sa
plece, linistea te indeamna la odihna si meditatie. In acea toamna calda, cand
am fost pe pamantul Brancovenilor eram linistit la privelistea acelui loc
uitat. Plecat dintre blocurile orasului si mizeria strazilor, am ajuns pe o
alee acoperita cu frunze uscate, ma gandeam la povestile romanilor, imi aduceam
aminte de orele de istorie cand invatam despre voievozii si principesele
romanilor. Eu ramasesem in spate, mai faceam cate o fotografie, as fi vrut in
acele momente sa fac parte din acele vremuri, sa vad cum se traia. Pe o poteca
nu prea larga, strajuita pe dreapta si pe stanga de arbori inalti, soarele era
pe duca. La un moment dat, in linistea Mogosoaiei, mi se paruse ca aud un
tropot de cai, ce se furisa prin padurea de langa mosia Brancovenilor. Aveam
senzatia ca se aud in repetate ecouri, care, in loc sa tulbure linistea
Mogosoaiei, o intarea si mai adanc. In jur, nici tipenie de om, ceva mai
departe cei cu care am venit. La un moment dat as fi vrut sa aud in linistea
aleii tropotul placut al cailor Brancovenilor sau a targovetilor veniti la
palat.
Ajuns langa lac, tainica blandete al acestuia, secretul
Marthei Bibescu si a Brancovenilor, ma idemna sa fiu si mai ganditor. Ajuns pe
timp de toamna la Mogosoaia vedeam cum
copacii se descarca de frunze. Zilele de sfarsit de toamna erau calme, placute
cu soarele in asfintit.
La Mogosoaia, pe aleile ascunse privirilor frunzele
sunt ingalbenite, parca de vremea trecuta. In toamna prinsa la Brancoveni frunzele cazute, roscate, aramii, galbene
aveau o stralucire, dar nu era acea stralucire cunoscuta. Acum erau batoase, in
vantul toamnei ele cantau alta melodie. Unde aleile erau mai labartate vantul
ridica in rotocoale frunza cazuta. Aleile
mosiei sunt batute in liniste, la pas, de cei cativa rataciti veniti in vizita.
Spre iesire o scena frumoasa, tot locul
cuprins de lasarea serii. La casa de oaspeti, mesele sunt pline de vizitatori,
se aprind lumanarile si facliile care sunt infipte in pamant. Ne oprim la
biserica Brancoveneasca, veche, ridicata in vremuri de demult, aprindem lumanari pentru sufletele celor care
odihnesc pe pamantul Brancovenilor si pentru sufletul Marthei Bibescu. Soarele nu se mai vede, noaptea isi ia
stapanirea peste locul ramas din timpuri trecute. Intreaga natura parca isi
tinea respiratia, vremuri trecute, vremuri apuse, vremuri care fac parte din
istoria romanilor.
Este timp de seara, pe aleile lungi dintre copacii inalti nu
se mai vede tipenie de om. Odata cu lasarea serii si cu apusul soarelui se lasa
racoare, cu lasarea noptii vine si vremea sa plecam de la Brancoveni si din
vizita la mosia Marthei spre casele noastre.
Comentariul tau imi aminteste de emisiunile lui Dan Haulica de dinainte de rebeliune . Dar fotografiile sunt meseriase. Ai tu o sensibilitate aparte si alegi niste unghiuri si prinzi niste momente ale zilei ...superbe , Laurentu ! Mai vin pe la tine ! Imi place ! :)
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergereRadu, vino cand vrei, te astept pe aici oricand.
Fantastice foto!
RăspundețiȘtergereCele mai faine ar fi 3, 9, 13 si 16. Minunate!
Bravo, Laur! :)