Am plecat nepregatiti pentru asa
ceva. O incercare timida pentru a
explora pestera Limanu. Nu am avut lanterne, reflectoare, imbracaminte si incaltaminte adecvata pentru a inainta ceva
mai mult, pana la galeriile mai mari si pana la lacul subteran. Stiam ca
pestera este inchisa cu o usa de fier si lacat. Am plecat la ghici, sa vedem ce
gasim. Usa de la intrarea pesterii Limanu nu
mai era, probabil este pe la vreun centru de fier vechi din Limanu… Am
intrat fara probleme. Dupa cei 10 - 15metri de la intrare in care mergi aplecat, ghemuit,
incep galeriile mai inalte. Am gasit sticle de bere goale, o punga cu paie,
probabil folosita pe post de perna, niste haine aruncate prin galeriile
laterale, mai mici. Pereti mazgaliti cu
diferite sageti, alti pereti scrisi cu numele vreunui vizitator mai dornic sa
stie ca a trecut pe acolo si un
sentiment ca pestera Limanu risca sa devina o groapa de gunoi, un loc al
boschetarilor si W.C. public pentru ciobanii din zona. De ce este lasata in paragina? De ce
autoritatile locale nu se implica? Nu sunt singurul care incearca sa arate ce
se intampla cu pestera Limanu. Sper ca data viitoare cand am sa ajung in zona
sa fiu echipat cu tot ce trebuie pentru a inainta ceva mai mult in adancul
pesterii Limanu.
Bună dimineața, Laure!
RăspundețiȘtergereȘtii, vremea de afară nu prea-mi dă ghes către voioșie și gânduri de vacanță. Mohorât, câteva grade peste 0, temeinice motive să conștientizez că iarna-i după colț, cu toate alea neplăcute după ea... Și tocmai de-aia evocarea asta a ta legată de Limanu îmi înseninează starea. Limanu înseamnă locul ăla la doi pași de 2 Mai. Adică acolo unde mi-a fost atât de bine atât de multe veri. Gând frumos și nostalgii...
Drept să-ți zic, mie peșterile nu-mi spun mare lucru. De fapt, nu numai peșterile ci orice alt spațiu închis. Dacă stau bine să mă gândesc, nici n-aș putea să compar bucuria unei nopți pe malu' gârlii, petrecută cu amicii mei, tolăniți în iarbă cu ochii-n stele cu senzația de iremediabilă încarcerare sub milioane de tone de stânci dintr-o capcană de piatră. Brrrr!
Altminteri, ia imaginează-ți ce vor fi pricepe cei 2-3 antropologi care vor pătrunde, peste vreo 4000 de ani, înfrigurați la gândul unor viitoare descoperiri, în peștera Limanu. Mărturii ale viețuirii pe acest meleag a unor vrednici strămoși, protejați de văgăună în vremuri de restriște. Un desen abstract pe pereți, semn de netegăduite înclinații artistice. Câteva recipiente de siliciu răspândite ici-colo, semn al unor remarcabile abilități tehnologice.
Păi ce-i rău în asta?!
Te salut, Laurentiu.
RăspundețiȘtergereSunt interesante pozele pe care le-ai facut la Limanu. Te rog sa ma crezi ca nici nu stiam ceva despre aceasta pestera, n-am ajuns vreodata pe acele meleaguri si nici nu ma simt atras de vagaunile sapate in adancuri de ape ori de oameni...Am vazut in urma cu vreo 4 ani Pestera Ursilor si Pestera Scarisoara , amandoua in Apuseni.Pestera Limanu pare sa fie interesanta ca si o combinatie a creatiei naturii si a mainii omului, nevoit vreodata sa se ascunda acolo din calea navalitorilor...
imi puteti spune unde este intrarea in pestera limanu as vrea s-o vizitez (atat cat se poate vizita din ea), multumesc
RăspundețiȘtergerePaul Dinescu, in primele doua fotografii se vede intrarea, imagine luata de pe sosea, intrarea in pestera este marcata cu sageata rosie.
RăspundețiȘtergere