marți, 3 ianuarie 2017

Munţii Carpaţi văzuţi din Capitală si Otopeni


13 Decembrie 2016
Imagini surprinse din turnul de control al Aeroportului Baneasa in data de 13 Decembrie 2016






Imagini suprinse din Otopeni in data de 30 Decembrie 2016






Si,..vorba unui..." am observat muntii in oglinda retrovizoare si m-am grabit spre..."


Cadrele direct din aparat


vineri, 25 noiembrie 2016

Amintiri din curtea şcolii



  Fotbalul s-a nascut in cartier!
  Copiii saraci ai  cartierelor muncitoresti si nu numai au mancat fotbal pe paine, poate ca si atunci erau copii saraci, dar aveau o sansa de a se ridica prin fotbal, prin sport; acum, in ziua de azi, sunt si mai multi carora nu le mai da nimeni nici o sansa. In ziua de azi nu mai avem maidane, avem terenuri sintetice, nu mai sunt tenisii de Dragasani, sunt ghete din PVC si tot felul de materiale, nu mai exista mingea de 35lei. Acum nu mai avem idoli sau lideri de generatie, avem politicieni hoti. Politicieni care au ucis sportul romanesc, nu numai fotbalul.  Imi este dor de fotbalul din curtea scolii, din spatele blocului sau din parcul dintre blocuri. In ziua de azi scoliile sunt ingradite cu garduri inalte, intesate cu paznici la fiecare colt de scoala si care se uita urat la tine atunci cand iti astepti copilul. Imi este dor de fotbalul din curtea scolii, pe terenul lung si lat de pamant al scolii 194, 

https://www.facebook.com/pages/%C5%9Ecoala-194-Marin-Sorescu/235566266457297?fref=ts 



 uneori cu iarba, de cele mai multe ori nu. In anii copilariei si ai adolescentei mele, ‘70-’80, in curtea scolii se intampla cam tot in perioada aceea. Toata viata sociala a copiilor din acei ani se invartea si se intampla in curtea scolii. Duminca se strangeau cei mari, parintii nostri, si jucau un fotbal de la ora 10 pana la ora 12- 13. Toti vecinii ieseau sa ii vada, in jurul terenului sau la balcon. Noi, jucam pe terenurile de ciment ale scolii 194. Acolo am facut cunostinta prima data cu mingea de 35 lei, atunci cand am primit o minge in fata; m-a usturat fata 2 zile si am stat vanat 4-5 zile; eram in clasa a 2 a. ’77.  In curtea scolii se faceau si se desfaceau prietenii, tot invatai sa te bati sau sa fugi, dupa caz. In curtea scolii ieseai seara cu prietenii de la bloc sa agati fete, sa faci cunostinta cu ele. Si ele stiau acest lucru si se plimbau agale pe aleiile scolii, in sus si in jos, unele mai batoase, alte vorbarete… In curtea scolii invatai sa cresti, sa te comporti, dar si sa urasti sau sa faci cate o combinatie, doua. La fotbal in curtea scolii 194 


se strangeau majoritatea copiilor si a adolescentilor  din zona. Era cel mai bun teren dintre scoliile din zona, 108, 189, 98, 96, 93, 190, liceul 27. Teren de pamant cu iarba, lung si lat, porti mari, in jur de 5 metri latime si 190 inaltime, cu bari rotunde din fier. Tin minte, anii ’70, cand se strangeau cei care jucau fotbal la echipele din cartier si Divizia A, ma uitam fascinat la jocul lor si ii respectam. Mai te trimitea unul doi sa ii cumperi o sticla de vin sau cateva sticle de bere de la Pajistea si nici unul dintre noi nu comenta, stiam ca imi raman si mie 2-3lei de o Vafa sau un Polar. Jucatori de la echipele din cartier Autobuzul, IMGB, TMB – Girueta, Prefabricate, IMUC, chiar si Viscofil, Danubiana, IRA, MECOS, Flacara Rosie, Sportul Stundentesc, ICAR, Echipa spitalului 9 - A.S.Sanatatea, I.T.M., Vulcan, ALFA, de fapt la  toate echipele din Bucuresti era cate un baiat din Berceni. Dupa care, la randul nostru, tot din cauza fotbalului jucat in curtea scolii, am ajuns si o parte dintre noi sa jucam la echipele din cartier sau din Bucuresti. Prieteniile facute cu cei din Covasna, de pe Moldovita, cu gastile de pe Metalurgiei si tot asa. In curtea scolii ne strangeam si in vacante, stateam pana seara tarziu cand veneau sa ne strige parintii, ca uitam sa mancam. Aveam genunchii si coatele numai rani, dar nu conta, palmele ma usturau, dar tot scuipam in palme sa pot face priza mai buna la minge, asa cum m-a invatat nea Matache. Profesorii din acei ani ne incurajau sa facem sport, chiar si celebrul profesor de desen, Mihalache, fostul primar al sectorului 4 se inmuia la rugamintile domnului profesor de sport Schultz, de a ne lasa sa participam, baieti si fete la meciurile intre scolii, unde acolo parca rivalitatea era si mai mare. Proful Schultz…un om deosebit pentru mine si nu numai, cel care a reusit sa faca un campionat de handbal intre scoli, unde se strangeau parinitii sa faca galerie si ieseau vecinii la geam sa faca galerie fetelor. Pentru noi curtea scolii era locul unde ne strangeam inainte sa plecam in oras, discoteca,film, parc, sau la ceaiuri. Locul unde o parte dintre noi si-au cunoscut viitoarea sotie sau viitorul sot. Anii ’80,fotbalul din curtea scolii…jucam cu orele, de dimnineata pana seara, in vacanta. Sau cand nu aveam antrenamente la echipele de club ne strangeam 2-3-4 insi sa traga la poarta, unde antrenam portarul, care si el juca la una din echipele cartierului. Mai iesea cate o fata la geam sa se uite si noi parca ne umflam in pene si mai mult. Toamna si iarna jucam pe cele  doua terenuri de ciment, dar asteptam cu bucurie sa ninga, fotbalul pe zapada era o placere.


 Eu stateam in poarta, am fost portar si credeti-ma ca nu era o placere, dar bucuria de juca fotbal castiga. Eram plin de noroi si apa, ma dezbracam de pe scara blocului de haine, nu mai eu stiu cat noroi am adus acasa din curtea scolii. Fotbalul din curtea scolii unde ne faceam din manusile de sudor, manusi de portar, ii coseam burete pe palma, erau asa de rigide incat nu prea puteam sa indoi palma, dar bucuria de a juca fotbal castiga, nu mai ma interesa, doar ca aveam manusi de portar. Manusile de lana cu burete pe palma se udau de la mingea de piele imbibata cu apa si era rece rau, te usturau palmele, dar nu mai conta, Mai tarziu, fiecare dintre noi care juca fotbal veneau in curtea scolii cu echipamentul de la club. Mai schimbam tricouri de portar cu Fane – Galeata sau cu Nae – Mutu.  Nu prea se gaseau mingii bune de fotbal in perioada aceea. Cine venea cu o minge de piele sau un ARTEX, automat juca fotbal, indiferent daca stia sau nu, jucau si ceilalti pentru el. Nu trebuia enervat sau injurat pentru ca isi lua mingea si pleca si ajungeam la celebra minge de plastic de 35 de lei.  Baietii faceau schimb de ghete. Cine nu avea tenisi primea, de la cei care ieseau si stateau pe margine, tenesii lor sau adidasii sa joace si ei. Poate ca fotbalul din curtea scolii si ce se intampla in acei ani prin curtea scolii sunt unele dintre cele mai dulci amintiri din vremea accea. Chiar si astazi, ne mai intalnim prin cartier cei de varsta noastra si ne aducem aminte si chiar vrem sa mai jucam cate un fotbal in curtea scolii si nu pe un teren sintetic. Uneori stam si ne gandim la acei ani si vrem, ne dorim, sa daramam gardul inalt, ca de puscarie al scolii si sa ne strangem cu totii la un fotbal in curtea scolii.  Asta este placerea noastra, a genereatiei mele, de a mai juca fotbal pe maidan, care nu mai este sau in curtea scolii. Maidanele au disparut si au aparut in locul lor blocuri si parcuri unde nu stau decat drogatii. Politicieni care au ucis sportul romanesc, nu numai fotbalul. Politiciieni, care care au inchis scoliile si au ingradit accesul copiilor sa faca sport, nu stiu cine a initiat legea si cei care au aprobat-o, dar stiu ca pe cei care au facut asa ceva pot sa ii numesc asasinii sportului romanesc, cei care ne-au condamnat copii la sedentarism, ne-au facut sa le dam bani in fiecare zi pentru a dori sa jucam fotbal. Acei politicieni care ne rad in nas cand ne ingradesc scoliile si ne cer Cardurile de Identitate pentru a intra in curtea scolii sa ne asteptam copiii si nu cumva sa intri pe terenul de sport ca apar ca hienele langa tine sa te scoata afara. Un sistem facut pentru a indepartat copilul din ziua de azi de sport, de a face miscare sau mai bine zise de a face sport . dar sa ii platim lui Tiriac terenurile de sport, sa ii platim echipamentul adus tot de el, asta nu este sport, asta este japca facut de cel care se da unul dintre cei mai mari romani, dar el ne numeste  “ pulimea “.  Toti cei care s-au perindat pana acum in politica sunt raspunzatori de ce se intampla astazi cu sportul romanesc.   Curtea scolii a disparut de mult in spatele gardurilor inalte

 si a  politicienilor combinatori care au parte la contractul firmelor de paza. Acum, cand imi astern gandurile, cand imi scot sufletul  la mezat, imi aduc aminte de mingea de 35 de lei, de tenesii de Dragasani, de cei cu care jucam fotbal, cum i-am cunoscut, cum ne-am certat, cum ne-am batut si cum ne-am impacat. Ma gandesc la nume…la persoane, la sufletele care au plecat din curtea scolii pentru totdeauna, imi este greu sa le spun numele, poate nu este corect fata de cei pe care nu pot sa ii mai amintesc, va las pe fiecare sa va regasiti in aceste randuri.  Va las pe fiecare dintre voi, cei care cititi aceste randuri, sa va aduceti aminte de curtea scolii in care voi ati crescut, dar, pana una alta, acum…

 Fotbalul a murit in cartier!

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Ploaia Auschwitzului



  Am simtit o ploaie rece, un sentiment greu, atat de apasator, parca imi intra in tot corpul, incetul cu incetul.  Tot iesind si intrand din blocurile lagarului de la Auschwitz ne lovea mai intai peste fata ploaia rece, venita de undeva, cine stie de unde...simteam vantul si ploaia rece a Auschiwitz-ului in tot corpul. Mergand printre printre ramasitele baracilor de la Birkenau, unde un vant venit de peste padure ne trezea din imaginatia noastra, cum ar fi fost in acel loc atunci…Ploaia nu ne lasa in pace si ea, dar parca nu era o ploaie obisnuita. Mintea imi era ocupata cu tot ce se intamplase in acel loc. Este greu de descris sentimentul  avut chiar de la intrarea pe poarta strajuita cu celebrul “ Arbeit macht frei “. Ploaia imi intra prin toate cusaturile jachetei, a camasii, a blugilor. La Birkeanu, mergand pe drumul facut de cei din lagar, un drum din pietre, dar fiecare piatra cu cate un colt in sus, simteam durerea prin talpa pantofului; cei de atunci umblau in picioarele goale printre baraci si era infiorator de dureros.Imi treceau tot felul de scene prin minte, imi apareau figurile oamenilor si a chipurilor de copii vazuti in pozele din lagar, tot ma urmarea imaginea degetelor care zgariau peretele din camera de gazare, urme ale unor suflete chinuite, ratacite, care, parca mergeau cu noi odata prin acel loc. Totul se intampla intr-o liniste pastrata de toti vizitatorii. Pana si linistea aceea aducea ceva straniu deasupra acelui loc.  

   Picaturile de ploaie, din ziua aceea de Octombrie, erau prea grele pentru mine...parca imi intrau in suflet si nu ma lasau sa trec impasibil prin acel camp al mortii.