In Lumea vazuta de mine am intalnit cateva epave. In Lumea vazuta de mine, uneori, am atins acea bucata de fier aruncata pe o plaja sau langa un tarm…
Bucata de fier pe care o vedeti in porturi sau cand stati la plaja si o vedeti trecand la linia orizontului, v-ati ganditi pentru o secunda ca aceea nava are un suflet, are viata ei?
Prima data urcat pe o nava, ai o cabina unde vei sta pentru cateva luni bune. La primul contact cu nava, “o simti” , dar si ea te simte pe tine. Esti facut sa traiesti cu ea sau nu. Iti dai seama din prima clipa daca esti printre cei care o plac sau nu. La randul ei si ea te accepta sau nu. Mai tarziu ajungi sa nu poti trai fara aceea nava, barca, vapor. Pe mare sunteti una si aceeasi persoana. Pe mare acea nava are viata ei, pentru tot ce ne ofera noua. Acea bucata de fier este casa noastra, o iubim. Uneori o uram, dar nu din rautate, poate din acel dor dupa casa noastra de pe uscat. O iubim pentru ca in acea nava ne strangem lucurile cumparate pentru familie, copii, neveste, cei dragi. In acea nava traim si lucram, ne ducem existenta. Poate, o parte dintre noi am ajuns sa lucram pentru a putea sa ne intretinem familiile sau pentru a face ceva in viata, un viitor. Navele, de toate felurile si dimensiunile au viata lor, au un suflet al lor, stiut sau nu. Acel fier este casa noastra. In cateva concedii prin Grecia am mai vazut cateva barci abandonate, la mal sau pe uscat.