sâmbătă, 15 octombrie 2011

Cocioc





Pentru mine acest parc este o intoarcere in timp.
Peroiada cand credeam si imi spuneam ca toata lumea este a mea, credeam ca eu stiu totul, dar nu stiam atunci cat de dor imi va fi de acei ani. Azi ma uit cum au trecut anii si ma plimb din nou pe aleile parcului. Sunt crapate, sunt umflate si rapciugoase, sunt aleile pe unde am invatat sa sarutam prima oara, dar si sa daruim la randul nostru. Un parc care era pe buzele tinerilor din liceu, unde mergem azi?
Cu cine te intalnesti? Pe ce banca ne intalnim? Ai tigari la tine? Avem ceva bani de un film? Discutii purtate in w.c.-ul liceului dupa care faceam ce faceam si ne intalneam in parc. Era foarte popular cand spuneai ca mergem in Cocioc.



 Un parc, care, in anii’80 era linistit, noaptea mergeam la film. Erau doua filme la Polivalenta, unul dupa altul si biletul era 25de lei.
Exista cineva sa nu isi aduca aminte de colegii din liceu? Nu cred. Exista cineva dintre voi sa nu se fi plimbat la varsta de15-16-17 ani, cu o fata, cu un baiat de mana, pe marginea lacului, din parcul fiecaruia? 
Parcul este tot acolo, eram copil, eram fara minte si nu ma interesa decat daca mergem in parc. Acest parc, care a insemnat si adolescenta noastra pe vremea aceea, era si strand pentru o parte dintre noi. Chiuleam de la ore, intram in parc pe aleea principala, coboram panta catre lac, ne dezbracam uniformele de liceu si saream direct in lac. Acum lacul nu este murdar, este foarte murdar, este necuratat si imi aduc aminte cum saream din salciile inalte, sa ne dam mari in fata fetelor imbrcate in sarafane, cu ciorapi de nailon si sosete albe, moda acelor ani.


 Parcul, in care am avut primele emotii, cand m-am intalnit pentru prima oara cu o fata si nu stiam daca ma va lasa sa o tin de mana sau sa o sarut. In acest parc a fost si prima dragoste, se spune ca nu se uita. O dragoste de copil si pentru prima data simti ca ai un fior cand vezi aceea persoana, primul fior, al dragostei. 

                                                                                        
Acest parc ne-a oferit adapostul sau, sufleteste si nu numai, cand ploua ne bagam sub podul care te duce la sala Polivalenta. Parcul acesta ne-a oferit adapostul sau si ne-a primit ori de cate ori am vrut sa fim singuri. Catranit sau nu, neingrjit sau nu, aleile vechi si tocite, toate acestea fac parte din viata mea, a noastra. Cand  ma plimb pe aleile sale ma regasesc in acei ani in care nu ma interesa ce va fi, cum va fi, unde voi fi? Atunci conta doar ca sunt acolo, in parcul adolescentei mele. Nu ma interesa ca erau gunoaie si sticle de plastic aruncate printre boscheti. Nu vroiam sa vad vreo doi trei boschetari cum dormeau pe sub tufisuri. Poate si ei au fost adolescenti si au avut parte de bucuria de a fi copil, acum cine stie de ce au ajuns asa. 
Un parc in care ne plimbam cu totii si vrem sa ne intoarcem in acei ani. 




Pentru fiecare dintre voi, parcul adolescentei noastre ne va ramane in suflet pentru totdeauna. Astazi parcul este tot acolo, pentru mine Parcul Tineretului va ramane intodeauna un parc drag si am sa ii spun Cocioc.
De cate ori ma plimb pe aleile sale ceva imi aduce de acei ani de liceu. Spectacolele de 1 si 2 Mai, cand veneau sa cante Iris, Holograf si Compact iar noi de abia asteptam sa mergem. Ne scriam pe gecile de blugi cu pixul; IRIS, AC/DC, Sandra, Modern Talking si mai scriam in oracole. Mergeam sa vedem Cenaclul Flacara sau concertele grupului Song. Parcul in care mergeam sa jucam fotbal cu baietii din clasa. Stau si ma intreb ce mai fac colegii mei din liceu? Unde i-a purtat viata si ce s-a ales de ei. Poate vin si ei in parc sa se plimbe, dar nu ne intalnim, poate trecem unii pe langa altii fara sa ne recunostem, nu-i drept! Cand ma plimb pe aleile parcului imi vine sa strig dupa acei ani de liceu care au trecut si pe care ii vreau inapoi, trec pe langa cineva si parca imi pare ca seamana cu Mironescu, colegul meu de banca. Cred ca fiecare stam si ne aducem aminte pentru o frantura de timp cum era in clasa, daca ne mai aducem aminte de colegi, cum erau, cum aratau, cum arata astazi fratii Predescu din prima banca?   



Verdeata cat cuprinde cu ochii, copiii jucandu-se, batranei pe banci sau la o plimbare linistita, copiii care rad si se joaca fara a fi deranjati. Adolescenti tinandu-se de mana, parca sfiosi cand trec pe langa tine, altii galagiosi si ii auzi ce spun de “diriga” sau de “ala de mate”, un loc de evadare in liniste si de a nu fi deranjat din gandurile fiecaruia. Aceea panta, care o cobori vara inspre lac, iarna era derdelusul nostru. Cred ca venea tot cartierul la derdelus, eram uzi leoarca, ne inghetau mainile pe talpica saniei, si spuneam:  “ Mai ma dau o data si gata”,eram inghetati, morti de foame si se intuneca repede. Uneori il tinteam pe vreunul cu un bulgare dupa ceafa, mai vedeam o fata de la a-11-a B si nu stiam cum sa intram in vorba cu ea. Ne cautam in buzunare de bani si tigari, mai veneau parintii dupa cate vreunul.  Toamna, uneori, saream gardul cimitirului Belu, ne plimbam in linistie, stateam la o tigare cu prietenii, uenori sigur.

  Cociocul adolescentei mele este neingrijit si a ramas in acei ani de liceu, pe partea dreapta, cum te uiti de pe pod. Cociocul meu drag este parcul in care mergeam in anii adolescentei imbracati dupa ultima moda si plecam in parc…la agatat si ne uitam dupa fete. Cociocul meu este acel parc in care ne strangeam baietii din liceu, iar fetele veneau si ele pe acolo, chipurile sa se plimbe sau stea pe o banca. Pana la urma pe aleile parcului ne plimbam cu totii si il iubeam.
Denumirea de Cocoic nu mai exista decat in amintirile noastre. Eu am in minte Cociocul nostru, al anilor de liceu. 
 Cum pot eu sa va arat un parc urat? Nu pot sa fac asta, nu ma lasa sufletul de copil, pentru mine este cel mai frumos parc din lume, parcul anilor de liceu si al primelor iubiri.