sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Mirosul Mandravelei


La Mandravela

   De cand m-am nascut, la spitalul nr. 9, am crescut in Berceni. Langa Balamuc, cum ii spunea bunica mea, din partea mamei, zonei in care locuia.  Bunicii materni au stat, pana in 1962, pe Str. Ghenade Petrescu, nr. 21, fosta Labirint. Au primit apartamentul din Berceni in 1962, in urma unei repartitii de unde lucra bunica, Combinatul de la Jilava. Asadar casa noua, cartier nou, bloc nou si un apartament de 3 camere intr-un E de pe Aleea Terasei. Un inceput nou pentru ei. Bunicii paterni stateau in Aparatorii Patriei, pe strada Desesti, intr-o casa facuta in 1946, imediat dupa terminarea razboiului. Acum a ramas o parte din strada, cea de peste drum ( Turnul Magurele). Erau in aceea vreme strazi pavate cu piatra de rau si piatra cubica. Asa erau majoritatea strazilor de pe langa Banditu, o fosta bacanie la intersectia din Aparatorii Patriei; acum este statia de metrou pe locul de unde cumparam halvita de la Banditu. Eram plimbat cand in Aparatori, cand pe Emil Racovita, distanta mica, 3 statii de masina, unde ma jucam in parcul plin de praf si cu un tobogan in forma de OZN, de langa scoala 194. Asadar, Mandravela era amintita doar de bunci si poate cateva franturi din gura unchiului meu, care se matolea mereu si intrebat de catre bunic unde a fost, raspundea la fel, de fiecare data : “La Mandravela”.


https://www.facebook.com/Berceni-in-imagini-913197752041453/








Mandravela, intersectia unde drumul te duce sau te aduce de la Puscarie (Vacaresti), alt drum te duce la Balamuc si altul spre cimitir.  






Cavoul lui Costica Alexandrescu - Mandravela, in cimitirul  " Trei coceni" 
   din spatele magazinului Big.




Pe Martisorul lui Arghezi, iarna ne dadeam cu saniile pe dealul, care coboara din dealul Martisorului, acum spre strandul Vacaresti; atunci prin anii 75-76 inca mai erau curti cu vii si livezi. 












   Acolo, pe Martisor, mereu simteam un miros placut in aer. Eram mici, uzi pana la piele, dar incalziti de urcatul pe dealul Martisorului, voiam sa ne mai dam inca o data, trageam aerul rece in piept si pe nari, atunci simteam cel mai bine acel iz venit peste deal. La un moment dat il intreb pe bunic ; Tataie, ce miroase, asa? El imi spune; Cum adica  a ce imi miroase? Ii raspund,ca este asa un miros de lemn afumat, vechi, dar imi place. Trage aer in piept il adulmeca, sta cu ochii inchisi, parca o amintire placuta il cuprinde si imi spune; Asta este mirosul Mandravelei.


Foto din 1939

   Mergeam cu bunicul meu dupa noi, avea obicieul sa stranga copiii de la bloc si venea cu noi la derdelus. De atunci, de la derdelusul din dealul Martisorului, acel miros din iarna pentru mine a ramas mirosul Mandravelei, a fum de soba cu lemn si  motorina care se plimba peste case. Intr-o zi, la derdelus, bunicul incerca sa imi incalzeasca palmele inghetate si il intreb: Da ce este aia Mandravela? Se uita la mine cu ochii lui blanzi, calzi, sta ceva vreme dupa care imi spune: O carciuma care a fost aici in zona si unde mancam cea mai buna oaie. Il vedeam ca ii face placere sa isi aduca aminte de acel loc. Si, parca uitand ca imi freca palmele mici sa nu inghet, trage aer in piept, il adulmeca si imi spune despre locul unde venea inainte de razboi sa manance bine si sa bea cu prietenii lui de la Ferma Quadrat, unde fusese grajdar cand era flacau. Se strangeau mai multi si veneau tocmai din Piata Unirii pana aici, la crasma lui Costica Mandravela, sa se simta bine si sa chefuiasca. Carciuma lui Mandravela era in intersectie, in zona unde este amplasat BIG Berceni, asa stiu de la bunicul meu.  


   Tatal meu a facut scoala tot la 190, si imi povestea cum au inceput blocurile sa apara, mai intai pe langa spitalul 9, pe Emil Racovita, primele cele cu 4 etaje, dupa care au pus stapanire pe toata via care se intindea pana la actualul Selgros. Mandravela disparuse din vocabularaul locuitorilor si incet, incet, cu tot cu casele ei mici, strazile cu piatra cubica si unele cu piatra de rau. Mandravela, cu fantani la poarta sub niste duzi mari si racorosi vara, cu sina si tramvaiul rosu cu far in bot, cam stramba si desucheata. Mandravela unde Maria Tanase avea casa si doar din spusele bunicilor stiam care este.  Ridicarea blocurilor de pe Oltenitei si Berceni a dus cu totul la disparitia caselor din zona. Cand plecam de la bunici lunea spre scoala, prin clasa a-II-a, mergand dinspre garajul de troleibuze, unde era locul viran, acum sunt terasele, o gasem mereu pe Vasilica cea grasa sau Vasilica de la Big. De la Lemetru mergeam impreuna cu bunica mea, de unde il culegeam pe bunicul meu, care ramanea acolo si uita sa mai vina acasa in ziua de salariul. Locul era chiar pe colt, un gard de beton cu niste deschizaturi in partea de sus in forma de romb. Cum intrai era plin de mese si scaune de fier. Crasma de pe colt unde mirosea a bere, mici si ceva mai incolo canta unul dintr-un acordeon obosit si murdar. Fumul de tigara puturoasa si multa galagie, parpalace din piele si miros a piele noua, majoritatea musteriilor erau de la Flamura Rosie si de la Dambovita. Cand ieseam de la scoala, priveam mereu nedumerit, curios spre turla cu ceas care se vedea dupa niste castani. Pana la urma mi-am facut curaj si l-am intrebat pe bunicul meu ce este acolo. Raspunsul a venit greu, vedeam privirea bunicului meu care fuge de raspuns, vedeam un om care incearca sa gaseasca un raspuns potrivit varstei mele de atunci. Raspunsul a venit nesigur...: Puscaria...ba nu, manastirea Vacaresti.Am vrut sa il intreb mai multe in acel moment, nu am facut-o. De atunci am ramas cu o curiozitate,  sa vad ce este acolo. Pana la urma am ajuns sa vad acel loc.


Acum, incercand sa imi aduc aminte de mai multe, parca acele amintri se pierd, unele sunt vagi, sunt franturi si incep sa se  indeperteze, sa fie varsta, nu cred, in fine. Parca a mai trecut un an doi si imi aduc aminte de motocicleta cu trei roti care aparea pe strada  si vindea inghetata la cornet, bucuria noastra. La Mandravela erau cele mai bune langosi cu branza, in statia de masina de pe partea scolii 190, care si atunci era in acelasi loc ca si astazi 2014; acum cu ocazia ocazia santierului au mutat-o. Dupa cutremurul din ‘77 inca o parte din vechile case incep sa dispara. Tramvaiul 9, rosu, cu doua vagoane si cu un far mare in fata dispare, este inlocuit de altul mai mare si mai modern. Mai tarziu, tatal meu a primit si el casa de la Electromagnetica tocmai pe Tunsu Petre. Eram impartit intre Ferentari, despre care am scris aici : http://lapasprinlume.blogspot.ro/2011/09/bucuresti-acasa.html  si Berceni, in timpul saptamanii stateam cu parintii iar sambata si duminica ramaneam la bunici, asta pana in clasa a-6-a cand parinti s-au reintors in Berceni. Eram in clasa a I-a si dimineata la ora 7:00 de cele mai multe ori singur, cu ghiozadanul in spate plecam spre scoala. Stateam mereu langa sofer, in picioare, sa vad drumul, pe care 141 il facea anevoios, tocmai de la capatul prelungirii Ferentari spre Big Berceni, la scoala 190. Casele de pe sos. Berceni incep sa fie culcate la pamant si ele, in locul lor  inaltandu-se blocuri. In ‘86 si casa bunicilor de pe Desesti este daramata. Despre strazile si cartierul de pe Vacaresti am scris un articol separat, aici:  http://lapasprinlume.blogspot.ro/2012/10/vacaresti-blestemul-locului.html .... 
 Casele de langa intrarea spitalului 9 raman o amintire, frizeria cu un arbore imens in fata este culcata la pamant. Imi aduc aminte ca eram prin calasa a III a si cei care jucau fotbal pe terenul de pamant al scolii 194, cu Zampa, Blondul, Aguta a lui Lautaru’, Pele, Chioru’, Tapu si multi altii, printe care tatal si unchiul meu, vorbeau de blocurile din Berceni 2. Credeam ca sunt doua cartiere. Pana la urma ma lumineaza Aguta, mai mult sa scape de intrebarile mele insistente: Asa se spune in cartier blocurilor de pe la Covasna. 

Tot atunci incepeam sa imi dau seama cum cei mari aveau grija de noi, cei mici. Copil de 9-10 ani fiind ii respectam pe cei mari si parca nu imi venea sa il privesc in ochii cand ne dadeau cate 1-2 lei sa ne luam caramele si halvita dupa ce ne trimeteau la piata sa le cumparam 3-4 sticle cu vin, sa aiba dupa ce termina fotbalul din curtea scolii. In aceea perioada incep sa apara blocurile de pe Metalurgiei, primele O-uri, facute de armata si detinuti. Pe aleea Terasei, cum intri de pe fosta Metalurgiei, rasar P-urile de unde furam tevi de plastic si ne bateam cu cornete.

Spitalul nr. 9

 Uneori mai puneam si cate un bold in varf fara sa stie nimeni. Pe Emil Racovita rasar I –urile aruncate printre R-urile inalte de la strada. Mergeam si ne uitam cum tot Metalurgiei era un santier si tot se construia de zor. Cred ca eram prin clasa a 4-a cand  apare si Cinema Cultural, reper si loc de intalnire pentru multi dintre noi. Primul meu film era ceva despre o corabie interstelara, un SF de la sfarsitul anilor 70, nu i mai retin numele. Cultural, alt nume de la care se pot scrie carti; fiecare din cei care au crescut in Berceni au mers macar o data la un film la Cultural. Galagie, scandal, fluieraturi si comentarii la adresa actorilor si a scenelor din film. Intalniri cu fete se faceau in fata la Cultural. Uneori ii  urmaream pe cei mari sa vedem cu cine se intalnesc. Tot in accea perioada de inceput a anilor ‘80 incep sa imi fac prieteni si mai multi prin cartier fata de cei cu care am crescut de mic, intre Emil Racovita si fostul bld. Metalurgiei. In ‘81 incep sa joc fotbal si incep sa cutreier cartierul mai bine. Incep a colinda strazile cu colegii de echipa, care majoritatea erau si ei din Berceni. In viata mea apare divortul parintilor, care la aceea vreme m-a facut sa vad altfel cartierul, viata, sa fiu libertin, sa nu fiu controlat. Tot atunci am schimbat si scoala, clasele a7-a si a8-a le-am facut la 194. Anii trec si odata cu intrarea la liceu, cartierul Berceni devine parca mai mare pentru mine, prieteni peste tot, mersul la discoteci si in oras cu acestia devine aproape zi de zi. Deja Mandravela, auzita de la bunici in anii copilariei mele, ramane undeva in urma si tot mai mult este doar  Berceni. Apare la un moment dat strandul Lamotesti, ceva nou pentru noi, dupa apa mizerabila a Cociocului malos, aici era luxul Berceniului la aceea vreme. Blocuri noi rasarite in Lamotesti langa cele vechi si incep alte cutreierari pe la ceaiuri si bairame in cartier. Berceni cu bune si rele, ca de altfel in toate cartierele Bucurestiului. Plecat in 1992 si reintors in Berceni prin 2002 vad transformarile si tot ce este nou sau  mai vechi decat il lasasem in urma cu zece ani.









  Acum,cred ca singura strada care facea parte din Mandravela si care a ramas pana in ziua de astazi este Martisor. Am trecut pe la Viorel ( Aguta ), care s-a mutat intre timp la casa bunicilor de pe Martisor unde urma sa bem niste vin facut din via proprie. Vie ramasa de la bunicii sai si care, in timpul Mandravelei, se intindea pana jos in mlastina Vacarestilor, pe unde ne dadeam noi cu sania. Au mai ramas cateva randuri pana la rapa care coboara spre parcul facut de Piedone. Se vedeau luminile din Tineretului si ale blocurilor de pe Vacaresti. Am sa imi aduc aminte mereu cu drag de perioada cand veneam la derdelus cu bunicul meu. Pe Martisor au ramas destule case si mici si mari si mai saracacioase si vile cu 2-3 etaje, mai bune si mai rele. Iesit din caldura casei dupa cateva cani de vin si povesti despre cartier, fotbalul care ne strangea pe toti in curtea scolii 194, despre cei care mai sunt care nu mai sunt, parca simteam frigul mai bine. In fata aveam derdelusul copilariei mele, am tras aer in piept cat am putut, din nou, dupa multi ani. Prietenul meu iese si el infierbantat de vinul sec. Ma vede cand trageam cu putere aer in piept de cateva ori si ma intreaba daca imi este rau. Ii spun, Aguta, nu simti a ce miroase?  Se uita mirat, nu stia ce sa zica si imi spune din nou:  A ce miroase bah?  Mai adulmec inca o data aerul si ii raspund: Mirosul Mandravelei...          


27 de comentarii:

  1. Povestea Mandravelei tale din copilarie până astăzi , mi-a amintit , Laure, de copilăria mea din Pitar Moș , de studentele de la facultatea de limbi germanice , de șoferul -nenea Carol - de la legația Elveției , devenită mai târziu ambasadă, de curtea Marineștilor dintre blocul nostru cu 2 etaje de la numărul 8 și acea legație , de Azorică, un cățel alb și lățos care a refuzat să guste din prăjitura „Ali-Baba” pregătită pentru Crăciunul anilor 60 de Rodica- fiica Fedeleșilor rămasă fată bătrână cu diplome multiple , dar tămâioasă în arta culinară, de limuzina cu roți spițate a lui nenea Antoniu cel cu un picior mai scurt care nu l-a împiedicat s-o seducă pe dulceața de tanti Ligia căreia i-a făcut trei fete cucuiete , de Bebicu - prietenul meu cel mai bun care avea televizor și-mi deschidea fereastra să pot vedea și eu primele emisiuni cu Așchiuță și Daniela și Aventurile căpitanului Val-Vârtej , ale lui Paganel și ale baronului Munhausen....de doamna Stolojan care mă teroriza că mă duce la beci unde erau șobolani cât pisicile , pisici cât câinii și câini cât vițeii de mari ...Mă opresc și promit c-o să-ți povestesc eu despre toate și toți ăștia într-o postare proprie . :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multă emoție și parfum de vremi trecute. Tare m-a bucurat lectura asta, Laure. Știi ce, îmi imaginez cum îți umblau degetele pe tastatură, făcând pauze uneori fie ca să mai iei o gură de cafea fie ca să-ți ștergi colțul ochiului.
    Mirosul Mandravelei!
    Frumoasă poveste! Ca o mică raită în vârful picioarelor într-o lume în care încă trăiește sufletul tău și al celor pe care-i evoci. Lumea în care străzile prăfoase și maidanul încă sunt vii pentru că poezia amintirilor nu moare niciodată.
    Încă mă mir de câtă căldură poți să dăruiești, prietene.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoasa poveste, Laurentiu. M-a iimpresionat profund melancolia care razbate din fiecare rand...
    Asa-i, timpul trece si nimic nu mai e ca inainte. C-o fi bine, c-o fi rau, n-avem de unde sti. Sa fie progresul de vina? Schimbul de generatii? Cred ca putin din toate, mai degraba.
    Intr-adevar, parca viata era mai boema cand eram noi copii... mi-aduc si eu aminte cum am "plecat" odata cativa baieti de la sapat cartofii la camp ca sa mergeam la padure, dupa ciuperci, ajungand acasa tarziu in noapte (parintii nu s-au mai crizat, chiar daca nu stiau pe unde le umbla odraslele); cum intr-un an Pastele a picat de 1 Mai si a trebuit sa mergem la scoala cu ouale vopsite in buzunar, sa sarbatorim Ziua Muncii; cum trageam mustul din bena cand eram dusi la cules de struguri, ca sa-l facem vin cat mai aveam de stat la vie (mergeam cam 2 saptamani la fiecare inceput de an scolar, cand eram la liceu); cum jucam fotbal pe zapada la baza sportiva a liceului cate 2 ore pana ne udam leoarca din cap pana in picioare... si cate si mai cate. Fara internet, tablete, mobile si alte gadget-uri ce par indispensabile tinerilor de azi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Dan.
      Ai dreptate, parca imi vine sa continui povestea cu una noua..."Amintiri din curtea scolii".

      Ștergere
  5. Excelenta povestea ta despre locurile atat de dragi ale copilariei mele! Am locuit pe strada Moldovita si am invatat le scoala 93. Spre Martisor si spre cartierul (acum demolat) peste care se intinde Lacul Vacaresti priveam cu mirare in acei ani ai copilariei mele comuniste: era acolo o lume aparte. Iti multumesc pentru mirosul Mandravelei, pe care l-am uitat atatia ani si care mi-a inundat centrul cerebral olfactiv in momentul in care ti-am citit randurile -il materializezi atat de exact! Era intr-adevar un miros ce se pierdea printre mirosurile felurite ale cartierului 9 luni din an, dar iarna, cand era frig si toate celelalte arome hibernau, exploda de pretutindeni parca, dar numai incepand din zona pietei de la Big: ''fum de soba cu lemn si motorina''-cat de adevarat! Un alt miros al copilariei mele din Berceni (de data asta, chiar dintre blocuri) este cel dat de fumul nenumaratelor movile de frunze uscate aprinse in toate gradinile blocurilor in miezul toamnei si care ne impregna hainele si discutiile plimbarilor noastre de seara. Multumesc pentru reinvierea atator amintiri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut, Str. Moldovitei, aminitiri frumoase...

      Ștergere
  6. Radu Moca, salut.
    Imi pare bine ca ti-a placut. Ori de cate ori cand trec pe Martisor imi vine sa nu mai plec de acolo. Vreau sa mai zabovesc cate o ora, doua. Imi vine sa stau in deal si sa ma uit peste toata zona pana apune soarele. Cred ca asta am sa fac cand se mai incalzeste.


    RăspundețiȘtergere
  7. Laur,

    Superb articolul.
    Am copilarit la 194. Au fost vremuri frumoase cele descrise de tine. Ce meciuri erau duminica pe terenul de pamant. ..Ce parade faceai in poarta cand apareai (te lasau cei de la Autobzul sa joci in cartier :).. Imi amintesc de Gheorghe, Pele, Pasare, fratii Ganea, Buza, Nicu Uscatu (ce talent!!!!), Aguta, rugbistul, Costica Craiova, Maradona, Fane Galeata, Nelus Morosanu etc...Apoi nefotbalistii ..Uscheala, Mocicanu, Ascute, Nicu Grasu, Titoi, frumoase Nela sora lui Blondu. ..
    Farmec mult avea Berceniul
    Multumesc pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
  8. Salut, da ai dreptate, frumoase vremuri...iti aduci aminte de toti.
    Nu prea ma lasau, dar...daca nu ma accidentam era bine. Toti cei care au jucat fotbal la echipe au inceput din curtea scolii. Acum nu te lasa in curtea scolii nici sa iti astepti copiii. Asta cu nefotbalistii este tare, era caterinca cu Uschiala.
    Mi-ar placea sa stiu cine esti...decat Anonim.

    RăspundețiȘtergere
  9. Salut,
    Erai mai mare decat mine si iti minte paradele si echipamentul de portar. Din vedere ne stim, ca deh, mai iti dadeam mingea din spatele portii:) Eu eram in lotul de fotbalisti tineret sperante cu Lotru, Burete, Gica Nenciu, Freddy Mutu, Pelicanu mic ( ca ala mare era la lotul de seniori) etc..
    Bai ce vremuri!!
    Bafta,
    Vlad

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut, Vlad.
      Multumesc frumos, Vlad. Imi pare bine ca ai ajuns sa citesti povestea. Acum, mi-ai adus aminte de acei ani si de fotbalul din curtea scolii...pe ploaie sau zapada, pe soarele arzator cand terenul de pamant era asa de tare incat aveam julituri peste tot...

      Ștergere
  10. Salut Laurentiu si iti multumesc pentru poveste.Am copilarit pe secuilor in spatele scolii 190(bloc 19)vizavi de complex.Nu stiu daca iti aduci aminte de vremea cand BIG-ul nu exista si acolo se facea un parc de distractii (de ziua recoltei),s-au de balta care exista langa gardul cimitirului(cam in spatele pietei actuale) unde faceam baie? Veneam des pe vacaresti cu prietenii sa ne dam cu sania si vedeam peste drum puscaria.Am vazut cociocul asa cum era inainte de modernizare,casele demolate de pe Oltenitei la scoala de politie.Am vazut transformarea sos.Berceni,pe unde circula tramvaiul 9 pana la IMGB.Tii minte tramvaiul 20 avea capatul cam pe unde este azi gura de metrou! Am invatat apoi la industrial 9 la capatul lui 11 si imi aduc aminte vara cum trageam de franghia de la patograf pe geamul deschis oprind tramvaiul si vatmanul ne fugarea ! Ce vremuri! Imi aduc aminte ce prostii faceam cu prietenii mei! Multumesc ca ai reusit sa imi reinvi amintirile copilariei!Apropo mie imi spunea fulgu! Succes Vlad!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amintiri , amintiri , cele mai frumoase amintiri , cele ale copilariei . LAURENTIU , mii de multumiri pentru ”aduceri aminte” Da . . . .si eu sunt unul care a copilarit pe Secuilor în spatele scolii 190 ,inca din 1963 cînd a fost facut blocurile 18,19,20,iar pe noi nea demolat din (Cintezoiului = cei trei nuci care sunt si azi in dreptul statiei Straja, de pe B-dul Metalurgiei, înainte de cinema Cultural ,erau in curtea noastra) Am învatat si am locuit (tot in bloc 19 , sc 1). Revad cu ochii mintii atâtea locuri , întâmplari , chiar fete de de oameni , prieteni de copilarie , locuri dragi sufletului meu . Îmi vin atât de multe in minte , . . . . .Doamne dacă pun in centru (turului meu imaginar de cartier) intersectia Mandravela si o iau la dreapta pe Nitu Vasile pina la intersectia cu Metalrgiei dau de vestita cîrciuma cu terasa . . . . ”Pajistea” . . . .unde îl gaseam uneori pe tata la o bere si aveam motiv s-ai cer un suc si sa-mi dea si alune (am aproape 60 de ani si mai facut sa plâng) . . . .plec mai departe pe Nitu V. si ajung la Brâncoveanu, fac la dreapta trec de sp.Budimex si ajung in capul strazii mele Secuilor , merg înainte si la intersectia cu Oltenitei dau de fosta Piata Piscului chiar in capul strazii Piscului (actuala intrare in oraselul copiilor). . .unde erau tarabe pline cu damigene de vin ,iar pe partea cealalta tarabe cu cei care vindeau brânza . Cu dreapta gustai brînza si cu stinga gustai vin si asa pina in capul tarabelor . Ieseam de acolo si voiam sa intru pe strada Piscului,trebuia sa ocolesc ” muntii ” de pepeni (cred ca am fost cel mai mâncacios copil de pepeni) pentru ca taranul care vindea ne spune cum ne vedea ; bai sa nu furati , sa cereti ca va dau eu . . . . si noi ceream , ceream , pina nu mai puteam, . . . nimeni nu se supara , nimeni nu pagubea. Si asa satui o luam pe Martisor la vale, ajungând la livada lui Arghezi . acolo nu prea era loc de cerut nici de sarit in curte , avea niste ciini mari (de acolo mâncam cirese doar o data pe an cînd iesea la poarta chiar Arghezi si împartea la toti copii) Si uite asa tot la vale am ajuns la puscarie de femei , traversam strada Vacaresti si mergeam in spate puscariei de barbati unde aveam ascunse ”unditele” noastre si faceam o partida de pescuit pe Mănduc (azi o parte a lacului Vacaresti) Prindeam 5 / 6 carasei , îi puneam pe bat si plecam la bunica care locuia in in fata ”spitalului de nebuni ” dupa frizerie în spatele vestitei bodegii ”Rața Albă” . Cum ne vedea ,bunica ne lua la întrebari ; iar nu ati fost la scoala? unde ati fost ? pe Cocioc ,s-au aici pe Mănduc . Ne ciufulea în cap , ne dadea placinte (mereu avea placinte ,nu îi lipsea în nici o zi din an) îndemnându-ne; sa nu va opriti pînă acasa . Și uite asa ne întorceam acasa mergând cu . . . .mirosul Mandravelei în fata . Încă odata ,mii de multumiri Laurentiu

      Ștergere
    2. Cu placere!
      O plimbare a sufletului prin cartier. La Pajistea... ma duceam si eu dupa bunicuL si unchiul meu, stiam ca imi va cumpara ceva de la cofetaria de langa carciuma, de fiecare data, era ca un ritual... Imi pare bine pentru ca am reusit sa va scot amintirile din locul lor, macar pentru cateva minute.
      Multumesc pentru ca mai treceti si pe Mandravela mea, din cand, in cand...

      Ștergere
    3. Laurentiu, multumesc frumos pentru poveste. N-as putea sa-i povestesc copilului meu despre originile lui mai frumos decat ai facut-o tu. Tot ce ai scris aici ca ai trait, este foarte adevarat. Despre Mirosul Mandravelei...am aflat si eu din povestile de viata traite de Stelian Alexandrescu - bunicul copilului meu Mihnea Alexandrescu, fiul lui Vasile Alexandrescu, nepotul lui Costica Alexandrescu.

      Ștergere
  11. Sa traiesti vecine, aferim! Stiu mirosul, mi-l amintesc!(Sos Oltenitei 63 Bl 3 - sc 190 si o gramada de Martisor, Vacaresti, Cocioc,Metalurgiei cand a aparut...)
    Acum pare imbatranit :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Salut, vecine!Da, Berceni inbatraneste

      Ștergere
  12. remarcabil,am locuit chiar pe nitu vasile ma-am nascu si crescut in berceni i-mi aduc aminte cu drag de copilaria fericita de acum 30 de ani ,o poveste extraordinara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Minunat! Nu sunt din Bucuresti insa m-ati facut sa simt mirosul Mandravelei.
      Mai scrieti o poveste!

      Ștergere
  13. laure, ma alatur si eu corului de laudatori:) chiar meriti. m-am nascut in martisor si am stat vreo 14 ani pe acolo. am invatat la sc 120 care a fost ridicata pe lanurile de porumb. cam asa era oltenitei. pe urma au venit blocurile. martisorul l-am vazut de curand. nu mai e ce a fost. era o mahala, iar acum nu ai loc sa parchzi o masina. nostalgii...

    RăspundețiȘtergere
  14. Cata melancolie pentru vremuri apuse. Eu am apucat vremurile noi ale acestei zone, mai precis din anul 1987. Locuiesc in vecinatatea scolii 120 Martisor unde au invatat fiica si nepoata mea, eu am lucrat o gramada de ani la institut prima la cel de 12 etaje pe urma dupa cutremurul din 1977 la cel cu 5 etaje, construit dupa seism. Multumesc autorului, frumoasa istorisire, imi plac povestile reale ce tin de locuri din Bucuresti din anii 1960 si inainte, mai exact din vechiul Bucuresti. Multumesc inca o data, ma simt emotionata, a fost si este cartierul meu actual, Berceni.

    RăspundețiȘtergere