Eu sunt Român

  Acesta este un articol in memoria bunicului meu, Zaharia Marinache, soldat in Armata Româna in timpul celui de al doilea razboi mondial, luat prizioner de rusi in 1942.

                                                 

  Eu sunt cetatean român, de credinta ortodoxa, sunt nascut in România, nu stiu daca am voie sa am o parere in tara mea, dar dupa cum vad, nu prea avem voie sa ne exprimam parerile. Bunicii mei, de parte barbateasca, au luptat in al 2 lea razboi mondial. Bunicul din partea mamei a fost luat prizonier de catre rusi,  lupta sub comanda Maresalului Antonescu. In drum spre Rusia,  a reusit sa evadeze impreuna cu un prieten. Dupa o luna, camaradul sau a fost impuscat, dar  bunicul meu a reusit sa fuga, din nou. Pana la urma bunicul meu a reusit sa ajunga acasa. Am crescut in casa cu povestile despre razboi, auzeam povesti despre legionari si despre soldatii armatei romane. In casa, pe timpul lui Ceausescu, cand venea vorba si se depanau amintiri despre razboi si acele vremuri se vorbea mai mult pe ascuns. Cand eram mic, pe la 4, 5, 6 ani, bunicul meu imi povestea intamplari despre “ front “ asa ii placea lui sa spuna despre razboi. Tot auzeam despre camarazi, prieteni, armata Româna. Eu, ii puneam intrebari, “ de ce”, “ sau il intrebam “ ce inseamna camarazi “, bunicul cand nu mai avea solutii imi spunea: Tataie, ai sa cresti mare si ai sa intelegi mai bine.
  Am crescut, am ajuns sa inteleg insemnatatea cuvintelor pe care m-i le spunea bunicul meu.  Am inceput sa il inteleg mai bine, sa ii inteleg rostul cuvintelor si rostul faptelor sale in anii lui de tinerete. Bunicul meu, in 1940 putea spune liber, fara sa il judece nimeni, fara sa ii frica de cineva, ca este român.  Eu,  in 2013,  nu pot spune in România ca;

    Eu sunt Român.

Parca ceva nu se potriveste cu ce imi spunea si imi povestea despre armata Româna bunicul meu, normalitatea din timpul sau nu este valabila si azi. De ce nu pot?  Pentru ca ma judeca unul de-i spune secui, ma arata cu degetul unul de-i zice ungur, ma alearga sa imi dea la cap un nomad care nu il mai poti numi tigan. Toate triburile ajunse pe la noi au inceput sa ne faca rasisti, nazisti sau mai stiu eu cum le vine la gura. Eu, român, in tara mea, nu ma pot exprima si nu imi pot spune parerea, nu am voie sa spun ca sunt român pentru ca deranjez. Se pare ca daca imi recunosc si imi respect poporul din care m-am nascut, daca imi  iubesc tara, daca sunt patriot, daca spun ca sunt nationalist, dupa aceea sunt terfelit pe la diferite televiziuni care apara, vezi doamne, drepturile omului. Observ ca nici conducatorii tarii noastre nu apara vointa poporului din care sunt nascuti. De cand cu steagurile barbarilor de se numesc secui, politicienilor, conducatorilor tarii mele România, le este frica de europeni. Vad ca, in opinia lor, a celor care ma reprezinta pe mine ca natie, tara, popor, tot noi suntem dusmanii propriei noastre tari pentru ca avem taria si nesimtirea sa vorbim, sa ne spunem parerea. In aceste momente, politicienii nostrii tac, refuza sa lupte pentru tara lor, se lasa calcati in picioare de straini. Conducatorii României se lasa umiliti de strainatate, care le este motivul? Pentru case, domenii, bani si recunoastere europeana?  Aceste fapte ale lor ma duc in timp, la faptele boierilor, care si-au vandut tara imperiului austro-ungar. Aceste motive, care se intampla in România, acum, cu un trib ajuns pe pamantul nostru si care se numesc secui, ma fac sa imi fie scarba  de presedintele tarii, de ministrul tarii, de parlament si tot ce inseamna om politic al vremii din 2013, fara exceptie. Vad cum la o televiziune nationala, un urmas al lui horti cu mustatile rasucite ne ameninta, ne injura, ne umileste natia si tara, nimeni nu ii spune nimic; cu durere ma uit si vad ca nici moderatorul emisiunii nu ia atitudine cand este jignit pentru ca este roman, suntem luati si la misto.  Se pare ca frica de strainatate a ramas innoculata in mentalul natiei romane de pe timpul lui Horea, Closca si Crisan pana astazi. In România anului 2013 vorbeste hunul, tiganul, toata scursura adusa in România de horti si petofi sandor, niste barbari urmasi ai lui atilla ne spun sa tacem din gura. Sunt hulit de propriul meu popor pentru ca am curajul sa spun ca sunt român.  Acum, am ajuns sa il pretuiesc mai mult pe Antonescu, sa il respect pe Eminescu, sa il inteleg pe Sadoveanu. Am ajuns sa il privesc altfel pe Ţutea, Cioran.  Am ajuns sa ii admir pe cei care au luptat in munti impotriva hortistilor, fara sa le fie frica de ce spune Europa despre ei.  Astazi, in 2013,  trebuie sa spun pe la colturi ca sunt roman si ca sunt patriot pentru ca a devenit o rusine sa fii român. Eu unul m-am saturat de tupeul triburilor de secui, de hunii lui atilla si de nomazii veniti din Kashmir care se numesc  tigani.  Daca este nevoie de mine sunt primul ca ma inrolez voluntar in armata Româna, din placere. De ce sa imi fie frica in constiinta mea ca sunt roman? Pentru ca vor capateniile secuilor, ungurilor si regii vrajitorilor din Kashmir sau mai stiu eu ce trib ajuns sa ramana pe acest pamant din mila românilor? Toate astea se intampla din cauza noastra, din lasitatea noastra, este o cauza a lipsei de respect pentru noi, ca natie, chiar noi am contribuit la asta, pentru ca acei comunisti ne-au indobitocit, ne-au spalat creierii in scoli, licee si in viata sociala.

       De ce imi respect stramosii, neamul, bunicii? De ce imi iubesc tara si sunt judecat? Dupa aceste randuri am sa fiu facut rasist cu siguranta, o parte din triburile minoritare, ma vor face extremist, pentru ca am curajul  si aroganta de a spune ca;

   Eu sunt român.