Lumea văzuta de mine: Patmos insula iubita de zei

Insula Bibliei sau insula Zeilor

Impresia mea despre aceasta insula faimoasa, cunoscuta ca si insula bibliei , dar uitata in zilele noastre; parca se vorbeste din ce in ce mai putin despre Patmos.

Locul Revelatiei sau Viziunea lui Ioan, locul unde a fost scrisa Apocalipsa, intr-o grota pe muntele Latmos din insula Patmos. Controverse si pe aceasta tema, cine este sau care dintre cei pomeniti de Biblie este acel Ioan, cel care ne-a lasat scrisa Viziunea sau Revelatia Apocalipsei? Intre revelatii mitice si locuri din vechime descrise in scripturi si tot acele locuri supravietuind pana in zilele noastre. Este una dintre insulele grecesti prin care am ajuns si am avut norocul sa merg mai multi ani la rand. In Patmos am ajuns prima data in 1995.

Este o insula foarte calda, si prin primirea pe care locuitorii insulei o arata fata de turisti, din asta traiesc pana la urma. Patmos coboara din anitichitate, o gasim si in mitologia greaca, Muntele Latmos fiind botezat dupa zeita Lato, una dintre nevestele lui Zeus; zeita noptii, mama lui Apollo si a zeitei Artemis cea nemiloasa si zeita a vanatorii cu suita de nimfe dupa dansa. Artemis, zeita nemaritata si apriga la manie. Insula a tineretii mele pot spune.

O insula amintita prin Legende Olimpului si draga zeitei Artemis, cu mult inainte de a fi amintita si in Noul Testament. Patmos, o insula cunoscuta in acele vremuri, loc pentru exilatii si deportatii acelor timpuri, rezistand veacurilor, o regasim astazi linistita si discreta. Din punct de vedere al vegetatiei este o insula arida, uscata, doar din loc in loc gasesti umbra si palcuri de copaci. Se pare ca turcaletii au avut insula sub dominatia lor, nu au stricat ce au gasit pe insula Patmos, au pastrat in conditii bune mostenirea lasata de zei si cea mai importanta, scrierea Apocalipsei prin viziunea lui Ioan Teologul. Ajunsi aici veti gasi o insula deluroasa si cateva insulite mai mici pe langa ea. Uneori pe la vreo taverna canta localnici muzica traditionala, asezati la mese in fata unui pahar de ouzo sau de vin, poate aveti norocul sa auziti cantece traditionale si de voie buna. Barci pescaresti trase la chei, izul de mare sarata combinat cu mirosul de peste proaspat aruncat in ulei de masline si tras in usturoi va imbie pe la nari, venit de prin bucatariile grecilor sau a tavernelor. Pentru cei care adora acest gen de mancare aici este un paradis si o desfatare pentru gustul gurmanzilor si cei care se dau in vant dupa un peste proaspat.

Drumul pana la manastire este ingust si in serpentine. Se poate merge si la pas, intre 35-45 minute din port pana sus la cetate, mai saltaret. Odata ajunsi la intrarea in Manastire aveti o priveliste aproape in totalitate a insulei. Casele sunt in ton cu majoritatea locuintelor din Elada pe care le gasiti si in insulele Dodecanese, patrate, vopsite proaspat, in alb si cu tocaria ferestrelor in albastru. In fata caselor cateva scaune din lemn si o masa imbatranita de vreme. Manastirea ortodoxa, inchinata lui Ioan Teologul, este asezata pe varful dealului, se vede din orice parte a insulei; accesul spre manastire se face prin orasul Chora sau Hora, care este si capitala insulei. A fost ridicat odata cu cetatea din jurul manastirii. Se spune ca manastirea a fost ridicata de un imparat bizantin pe vechile ziduri inca pastrate, a templului zeitei Artemis. Ziduri inalte si groase pentru a putea apara manastirea de furia turcilor si atacurile piratilor care bantuiau in acele vremuri prin apele Egeei.

Stradute inguste din piatra cubica si case tradtionale transormandu-se cu venirea turistilor in magazine de suveniruri. O cetate medievala cu ziduri inalte strajuite de turnuri cu creneluri, pe care o vedeti si din port sau chiar de pe mare intrand in golful insulei. Prin ferestre sapate in piatra sau printre creneluri aveti o priveliste superba a locurilor. Manastirea o veti gasi racoroasa, intunecata. Incaperi si cotloane intunecate, reci, usi din lemn masiv, majoritatea ferecate cu incuiteori mari. Picturi cum gasiti in toate Bisericile si Manastirile Domnului. Toate incaperile erau goale, din cand in cand mai intalneai un preot ortodox trecand ca o umbra pe langa tine. Nu toata manastirea este deschisa spre vizitare. Doar biserica manastirii, curtea interioara si un etaj al curtii. Daca vrei sa intri in aceea zona care este inchisa publicului un preot ortodox sta la panda, citeste o carte sprijinit de o balustrada din beton sau pur si simplu se pune in fata ta si iti arata un semn ca nu ai voie sa intri pe acea usa. De asemenea, in curtea interioara puteti urca pana in dreptul unde sunt clopotele manastiri, pentru a face poze. Niste imagini frumoase, arcade din piatra in care sunt prinse clopotele manastirii, in spatele clopotnitei aveti panorama insulei, marea si relieful insulei ofera un peisaj desprins din vederile pentru reclama. Pe insula, in afara de Manastirea inchinata lui Ioan Teologul este si cel mai important loc spiritual din Patmos, care adaposteste Grota, unde Ioan Teologul a avut vizuinea Apocalipsei mai exista cateva biserici. O insula mica, simpla si fara bogatii naturale, dar una dintre cele mai bogate locuri din lume prin viata spirituala si incarcata de istorie. Poate si singura insula din Europa care a fost impartita de Zeii antichitatii si Sfintii crestinatatii. Patmos a fost aparata la timpul lor si de cavalerii Templieri, vanturile Egeei le-au purtat corabile pana in golful Patmosului. Pana la urma, insula o stapanesc si cei care o merita cel mai mult, un popor si o civilizatie care au supravietuit in decursul a milenii, ruinele ramase din timpul legendelor Olimpului spre a avea grija de acestea, tot in tara elenilor. Eu unul as merge daca as putea la fiecare sfarsit de saptamana, dar cred ca Patmos este printre putinele insule si locuri unde as reveni intodeauna cu placere. Un loc plin de liniste si relaxare.

Grota Revelatiei, Grota Viziunii, Locul scrierii Apocalipsei, de catre Ioan Teologul, nu este adapostita de manastirea din varful muntelui.

Se afla la jumatatea drumului care te duce la Manastirea inchinata lui Ioan Teologul. Este pe aceeasi parte a muntelui ca si Manastirea, urcand pe jos un drum din piatra neregulata. In jur de 15-20 minute pe acel drum si cred ca este adapostita in singurul palc de copaci de la poalele dealului. Grota Revelatiei este acoperita de o biserica micuta, la poalele muntelui Latmos, micuta si vopsita in alb. Nu departe de portul Patmosului ajungeti usor si la pas. Ajunsi in fata intrari veti observa o stea pe podeaua din marmura. O stea in sapte colturi, dupa spusele Lui. Cele sapte biserici, cele sapte sfesnice si in toate cele sapte puncte sa ajunga spusele lui Isus Hristos. Dinauntru vine un aer racoros, pasind inauntru eu fac un pas mai mare fara sa calc pe aceea stea, poze nu se fac. Nu am vazut pe nimeni sa faca, nu am vazut nici un semn ca nu ai voie, doar un slujitor al bisericii uitandu-se graitor dar fara a spune nici un cuvant la aparatul de fotografiat. Am inteles privirea si nu am facut nici o poza in Grota Revelatiei. De ce? Din respect, din dorinta de a nu iesi in evidenta, poate nu era momentul sa fac poze in acel loc, ceva m-a tinut sa imi infranez pornirea, nu stiu. Imaginile au ramas pana la usa mica si cu tocuri groase de lemn. Se pare ca toti cei veniti in pelerinaj nu faceau nici ei poze inauntru. Era un acord tacit intre turisti, cel care avea grija in acel moment de Grota si poate un semn de respect pentru incarcatura si insemnatatea acelui loc. Nu ma judecati pentru ca nu am facut poze in Grota Revalatiei, nu aveti de ce, a fost hotararea mea. Imi pare rau ca nu pot sa va arat, am sa incerc a va povesti cum este in acel loc, sper sa reusesc.

Intrand in acel loc vei vedea o grota. Exact ca atunci cand intri intr-un munte. Micuta, cu lumanari atarnate in fata altarului, si el micut. Sunt bancute din lemn, in genul celor care se foloseau la nuntile tinute in corturi si scaune din lemn. Turisti de orice fel de varsta si natie. In aceste locuri Sfinte sau Biblice nu cred ca mai conteaza natia sau tara de unde esti venit. Cativa care sunt mai in varsta se odihnesc dupa cat au stat in picioare si la coada. Inauntru este numai piatra, de culoarea muntelui, gri si cu umbre jucand pe pereti, de la flacarile lumanarilor. Esti in munte practic si mai esti in locul in care Isus a venit la Ioan trimis de Tatal Nostru, pentru a ne arata viitorul, al oamenilor dar si sfarsitul omenirii. Aici a scris Ioan vrerea Tatalui Nostru. Nu este acea incarcatura spirutuala pe care am simtit-o la Mormantul Sfant. Uneori, un loc este unic pentru ce simti si ce gandesti in acel moment si dispozitia necesara pentru a simti acel loc. Totusi si aici este un loc plin de mister si de a te gandi putin si la tine. Ajuns pentru prima data in Patmos nu am mers in acest loc. Eu am fost prima data la manastirea de pe deal, crezand in mintea mea ca acolo este locul, dar nici nu am intrebat pe nimeni. In manastire si de abia acolo am aflat ca nu acela este locul Viziunii, am fost un pic dezamgit. Norocul a fost ca am mai ajuns cativa ani la rand prin Patmos. Pana la urma am ajuns si unde a fost scrisa Apocalipsa, dar parca acum eram dezamagit. Eram dezamagit mai mult si de faptul ca pana la urma se va sfarsi cu totul, nu va mai fi nimic si totul va fi distrus. Boala, Foamete, Foc, Dezastre si Calamitati naturale, Moarte si inca ce va vrea Dumnezeu. Dezamagit ca poate nu meritam aceste lucruri. Isus I s-a aratat si a grait catre Ioan, prin crapaturile grotei spun legendele, este locul care trebuie cunoscut si stiut de toti, cred eu. Locul de unde a plecat cu porunca inspre cele sapte biserici, Infricosatoarea, Misterioasa, dar si Necrutatoarea Apocalipsa.

Prin ariditatea insulei si caldura soarelui, insula te rasplateste prin liniste. O biserica micuta adapostind un loc Mare. Locul unde Ioan a vorbit cu Isus, este al doilea loc dupa Israel unde ar fi bine sa ajungem fiecare. Iesim afara din Grota si aveti un platou in spatele bisericii unde preotii oficiaza slujbe si spectacole cu muzica de rugaciune. In zilele in care nu sunt acestea, turistii pot sta pe acele bancute la umbra si privind peisajul insulei. Dezamagit din nou pentru ca avem aceste locuri, insule superbe, oceane si mari splendinde, suntem noi in mijlocul Viziuni si ne este teama de ce va veni.

In Patmos pe o coasta mai inalta si pe o alta colina, din dreptul intrarii in golful care este si portul central al insulei, se afla biserica inchinata Sfantului Ilie.

Micuta, este tot alba, cu niste scari sapate in stanca insulei care te duc la o usa veche. De la distanta se pare ca ar fi la aceasi inaltime cu manastirea de la cetatea medievala in stil venetian. Acolo in linistea insulei este locul meu preferat si drag, locul in care imi aduc aminte cu placere de bunica mea si de caldura sufletului ei, povestile care incerca sa m-i le spuna despre Sfantul Ilie. Prima data cand am aflat eu cine este Sfantul Ilie, a fost cam asa:

Eram mic copil, 5 sau 6 ani, afara ploua torential si fulgera. A inceput sa tune, priveam fulgerele si am fugit in bratele bunicii. Ma strangea in brate si radea, imi spune mereu ceva de genul ,,Daca nu esti cuminte si mai faci prostii, vezi? Doamne Doamneil trimete pe Sfantul Ilie care da cu biciul si se cutremura cerul’’, eu ma strangeam la pieptul ei mai tare si plangeam. Ma vedea ca sunt speriat si ma linisttea. ,,Pe copii ii iubeste Doamne Doamne si Sfantul Ilie, nu le face nimic, are grija de ei cand sunt singuri. El da cu biciul sa fuga oamenii rai din jurul tau si sa le fie frica de el”. Crescand si dupa ce am vazut eu cum sta treaba cu biciul lui Ilie, parca imi placea din ce in ce mai mult cand vedeam norii care aduceau furtuna si tunetele. Din acel moment nu am mai avut frica de fulgere si tunete. De cate ori vedeam cum fulgera si tuna mie imi placea. Nu mai am frica sa mai ma uit la fulgere si imi place si acum sunetul tunetului, mereu imi aduc aminte cand tuna si fulgera de bunica mea si ma bucura amintirea figurii ei calde si bune la suflet cand ma tinea in brate sa ma linistiteasca, sa nu mai plang de frica.

De cate ori ajungeam in Patmos mereu mergeam la aceast loc, la Ilie, cum ii spuneam eu cand eram intrebat unde mi-a placut mai mult in Patmos.

La Ilie, ma duceam sa stau una sau doua ore. La Manastirea Lui Ioan Telogul si Grota revelatiei nu ma grabeam sa ajung cum imi placea sa merg aici, dupa ce o batrana din insula si fiul ei mi-au aratat unde se afla. De cand intra vaporul spre port si vedeam Patmosul, cautam cu privirea locul bisericutei mici si albe, sa ma sigur ca este acolo, si era. Este ridicata pe un deal, de pe mare se vede ca si cum ar fi la aceeasi inaltime cu mansatirea lui Ioan Teologul, sunt asezate pe doua delauri fata in fata , parca. Niciodata nu am gasit-o deschisa, dar de fiecare data ma duceam cu o placere deosebita, doar sa o vad. Sa stau langa ea si sa imi imaginez cum este carul de foc si cum arata acele bice ale lui Ilie, imi mai imaginam in insula Patmosului un Sfant Ilie cu privirea buna, bland si iertator. Langa biserica micuta, asezat pe treptele de piatra si uitandu-ma pe apele lui Egeu pana hat departe,