joi, 14 noiembrie 2013

Pestera Limanu, un loc al uitarii



Am plecat nepregatiti pentru asa ceva.  O incercare timida pentru a explora pestera Limanu. Nu am avut lanterne, reflectoare, imbracaminte si  incaltaminte adecvata pentru a inainta ceva mai mult, pana la galeriile mai mari si pana la lacul subteran. Stiam ca pestera este inchisa cu o usa de fier si lacat. Am plecat la ghici, sa vedem ce gasim. Usa de la intrarea pesterii Limanu nu  mai era, probabil este pe la vreun centru de fier vechi din Limanu… Am intrat fara probleme.   Dupa cei 10 - 15metri  de la intrare in care mergi aplecat, ghemuit, incep galeriile mai inalte. Am gasit sticle de bere goale, o punga cu paie, probabil folosita pe post de perna, niste haine aruncate prin galeriile laterale, mai mici. Pereti  mazgaliti cu diferite sageti, alti pereti scrisi cu numele vreunui vizitator mai dornic sa stie ca a trecut pe acolo  si un sentiment ca pestera Limanu risca sa devina o groapa de gunoi, un loc al boschetarilor si W.C. public pentru ciobanii din zona.  De ce este lasata in paragina? De ce autoritatile locale nu se implica? Nu sunt singurul care incearca sa arate ce se intampla cu pestera Limanu. Sper ca data viitoare cand am sa ajung in zona sa fiu echipat cu tot ce trebuie pentru a inainta ceva mai mult in adancul pesterii  Limanu.

   






















4 comentarii:

  1. Bună dimineața, Laure!
    Știi, vremea de afară nu prea-mi dă ghes către voioșie și gânduri de vacanță. Mohorât, câteva grade peste 0, temeinice motive să conștientizez că iarna-i după colț, cu toate alea neplăcute după ea... Și tocmai de-aia evocarea asta a ta legată de Limanu îmi înseninează starea. Limanu înseamnă locul ăla la doi pași de 2 Mai. Adică acolo unde mi-a fost atât de bine atât de multe veri. Gând frumos și nostalgii...
    Drept să-ți zic, mie peșterile nu-mi spun mare lucru. De fapt, nu numai peșterile ci orice alt spațiu închis. Dacă stau bine să mă gândesc, nici n-aș putea să compar bucuria unei nopți pe malu' gârlii, petrecută cu amicii mei, tolăniți în iarbă cu ochii-n stele cu senzația de iremediabilă încarcerare sub milioane de tone de stânci dintr-o capcană de piatră. Brrrr!
    Altminteri, ia imaginează-ți ce vor fi pricepe cei 2-3 antropologi care vor pătrunde, peste vreo 4000 de ani, înfrigurați la gândul unor viitoare descoperiri, în peștera Limanu. Mărturii ale viețuirii pe acest meleag a unor vrednici strămoși, protejați de văgăună în vremuri de restriște. Un desen abstract pe pereți, semn de netegăduite înclinații artistice. Câteva recipiente de siliciu răspândite ici-colo, semn al unor remarcabile abilități tehnologice.
    Păi ce-i rău în asta?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Te salut, Laurentiu.
    Sunt interesante pozele pe care le-ai facut la Limanu. Te rog sa ma crezi ca nici nu stiam ceva despre aceasta pestera, n-am ajuns vreodata pe acele meleaguri si nici nu ma simt atras de vagaunile sapate in adancuri de ape ori de oameni...Am vazut in urma cu vreo 4 ani Pestera Ursilor si Pestera Scarisoara , amandoua in Apuseni.Pestera Limanu pare sa fie interesanta ca si o combinatie a creatiei naturii si a mainii omului, nevoit vreodata sa se ascunda acolo din calea navalitorilor...

    RăspundețiȘtergere
  3. imi puteti spune unde este intrarea in pestera limanu as vrea s-o vizitez (atat cat se poate vizita din ea), multumesc

    RăspundețiȘtergere
  4. Paul Dinescu, in primele doua fotografii se vede intrarea, imagine luata de pe sosea, intrarea in pestera este marcata cu sageata rosie.

    RăspundețiȘtergere