File de Istorie

  Palatul  Mogosoaia  se confunda cu istoria romanilor; de cand a fost construit, din 1702 si pana in zilele noastre, a facut  parte din evenimentele vremurilor.  Razboaie, aliante, cumparari si donari ale mosiei, restaurari si nationalizari, un palat care a facut parte din disputele vremii, un palat si o mosie a Brancovenilor, reconditionat si pus in valoare de Martha Bibescu.  Stralucirea palatului de la Mogosoaia provine  de la o hotarare luata de Martha Bibescu, aceea de a pleca in Alger, pentru a se retrage la o manastire de maici,  aceasta alegere datorandu-se in mare parte escapadelor si scandalurilor amoroase ale vremii in care era implicat sotul Marthei, printul George Bibescu. Martha a fost intoarsa din drum de anuntul sotului sau precum ca a cumparat Palatul Mogosoaia, atat de drag sufletului Marthei. 

Palatul,  in aceea  vreme,  era intr-o stare jalnica, darapanat, mai mult spre o ruina, dar salvarea acestuia s-a numit Martha Bibescu  si visul ei de a putea fi o urmasa a Brancovenilor. Palatul intra in circuitul vremii mondene a  anului 1912. Familia regala recunoaste meritul Marthei  si participa la petrecerile date de aceasta pe domeniul Mogosoaiei.  Martha Bibescu ramane din nou singura cu iubirea pentru Mogosoaia, sotul ei revenind la vechile obiceiuri amoroase. Mogosoaia devine in acei ani un palat iubit si de printesa Maria,  prietena intima cu Martha. Mogosoaia prin grija Marthei si a originii ei cu neamul  Mavrocordatilor devine parte din istoria Romaniei si diplomatiei tarii noastre din aceea perioada, dupa cum spun scrierile. Palatul Mogosoia incepe de a primi oficiali si delegatii straine, devine palatul unde diplomatii si polticienii  anilor 1913 iau decizii asupra viitorului tarii si a Europei. In timpul primului razboi  mondial Palatul Mogosoaia este pradat, jejuit. Biserica Brancovenilor, de langa turnul portii este transformata in grajd. Dupa trecerea razboiului,  Mogosoaia incepe a fi renovata. Dupa razboi, printul George Bibescu ii da drepturile de propietate asupra  domneniului  Mogosoaiei  Marthei Bibescu, un gest de iertare, de impacare, doar de  ei stiut. Cert  este ca in prin anul 1927 Mogosoaia  devine centrul  monden al  vremii. Mogosoaia devine si central cultural al vremii in anii 1930, Martha face minuni cu domeniul  drag  sufletului  ei. In anul 1940, incepe declinul; odata cu inceperea celui de al 2 lea razboi mondial este si sfarsitul domeniului .  Martha pleaca in 1945 la Paris, unde se stinge in 1973. In 1945 Palatul Mogosoaia  este confiscat de statul comunist roman.

Astazi, un loc de promenada si un loc care iti ofera liniste, acea liniste de care a dus lipsa de-a lungul anilor zbuciumati si a perioadelor agitate. 

Curtea palatului este mare,  lacul este si el aproape, cateva luminisuri  intre copacii crescuti pe mosie. Dupa moartea Marthei Bibescu  palatul a mai fost renovat de statul roman prin 1977.  

Un loc uitat, nume uitate si ele odata cu trecrea anilor. O toamna calda, lasata peste mosia Brancovenilor si care pentru cateva ore ne aduce aminte de cei care au scris cateva cronici ale istoriei noastre. In acea toamna trecuta, in acel loc trecut si cazut in uitare si nebagat in seama este linistite, nu se mai aud barfele vremurilor, nu se mai aude zgomotul sabiilor sau al cailor in fuga pe aleile mosiei.  In curtea palatului nu mai este zarva.  Langa bucatarie nu mai este galagie si nu mai vine miros de berbecut la protap, servitorii nu mai alearga ca nebunii pe scarile laturalnice sau pe acele alei ascunse ochiului. Parca staruie si acum in aer miros de placinte osandite in untura multa. Din tumultul  de mult trecut al targului din Bucuresti si al deciziilor politice ale acelor vremurilor, acum pe malul lacului, intr-un colt al gradinii Marthei, in linistea acelui loc, vrei sa ramai pentru cat mai mult timp. Aveam senzatia ca fac parte din acel loc.  Oare cum erau oamenii acelor vremuri? Orasul lasat in urma, in vremea Brancovenilor , pe vremea Marthei, oare cum era?  O intrebare care ma macina tot drumul. Eu il vad dupa  povestirile bunicilor si a scrierilor din 1700 si ceva. Pe strazi, negustorii de maruntisuri, toate neamurile venite in tara noastra, greci, armeni, bulgari, evrei, toti isi striga marfurile. Trecatorii se opreau langa dughene unde isi satifaceau pofta, sa se tocmeasca asupra pretului si a marfii. Oamenii locului, aveau si alte nume, erau numiti dupa locul in care isi aveau asezarea.  In linistea de acum as fi vrut sa ma plimb printre mesenii acelor vremuri. Nuntile la palat nu tineau mai putin de o sapatamana. Bautura era scursa din butoaiele mari cat o incapere,  cu galetile. Muzica si voia buna se auzea pana inspre hanul Doi Cocosi. In acele vremuri de razboi cu otomanii era o lege nescrisa, pana si turcii o respectau: hanurile nu erau atacate si jefuite. Daca o faceau se intampla foarte rar, stiau ca in acele hanuri pelerinul de orice religie, credinta sau neam primeste hrana si odihna.  In camarile bucatariilor suncile afumate atarnau de grinzi. Carnatii lungi cat hamurile cailor te ademneau.

Acum, linistea locului, soarele care se incapatineaza sa plece, linistea te indeamna la odihna si meditatie. In acea toamna calda, cand am fost pe pamantul Brancovenilor eram linistit la privelistea acelui loc uitat. Plecat dintre blocurile orasului si mizeria strazilor, am ajuns pe o alee acoperita cu frunze uscate, ma gandeam la povestile romanilor, imi aduceam aminte de orele de istorie cand invatam despre voievozii si principesele romanilor. Eu ramasesem in spate, mai faceam cate o fotografie, as fi vrut in acele momente sa fac parte din acele vremuri, sa vad cum se traia. Pe o poteca nu prea larga, strajuita pe dreapta si pe stanga de arbori inalti, soarele era pe duca. La un moment dat, in linistea Mogosoaiei, mi se paruse ca aud un tropot de cai, ce se furisa prin padurea de langa mosia Brancovenilor. Aveam senzatia ca se aud in repetate ecouri, care, in loc sa tulbure linistea Mogosoaiei, o intarea si mai adanc. In jur, nici tipenie de om, ceva mai departe cei cu care am venit. La un moment dat as fi vrut sa aud in linistea aleii tropotul placut al cailor Brancovenilor sau a targovetilor veniti la palat.

Ajuns langa lac, tainica blandete al acestuia, secretul Marthei Bibescu si a Brancovenilor, ma idemna sa fiu si mai ganditor. Ajuns pe timp de toamna la Mogosoaia  vedeam cum copacii se descarca de frunze. Zilele de sfarsit de toamna erau calme, placute cu soarele in asfintit.

 La Mogosoaia, pe aleile ascunse privirilor frunzele sunt ingalbenite, parca de vremea trecuta. In toamna prinsa la Brancoveni  frunzele cazute, roscate, aramii, galbene aveau o stralucire, dar nu era acea stralucire cunoscuta. Acum erau batoase, in vantul toamnei ele cantau alta melodie. Unde aleile erau mai labartate vantul ridica in rotocoale frunza cazuta.  Aleile mosiei sunt batute in liniste, la pas, de cei cativa rataciti veniti in vizita. Spre iesire o scena frumoasa, tot  locul cuprins de lasarea serii. La casa de oaspeti, mesele sunt pline de vizitatori, se aprind lumanarile si facliile care sunt infipte in pamant. Ne oprim la biserica Brancoveneasca,  veche,  ridicata in vremuri de demult,  aprindem lumanari pentru sufletele celor care odihnesc pe pamantul Brancovenilor si pentru sufletul Marthei  Bibescu.  Soarele nu se mai vede, noaptea isi ia stapanirea peste locul ramas din timpuri trecute. Intreaga natura parca isi tinea respiratia, vremuri trecute, vremuri apuse, vremuri care fac parte din istoria romanilor.

Este timp de seara, pe aleile lungi dintre copacii inalti nu se mai vede tipenie de om. Odata cu lasarea serii si cu apusul soarelui se lasa racoare, cu lasarea noptii vine si vremea sa plecam de la Brancoveni si din vizita la mosia  Marthei  spre casele noastre.