luni, 5 august 2013

Parga - Impresii

Minunata Parga 

 
Un loc asezat  pe coasta Marii Ionice, oras intre Preveza si Igoumentiza, in Epirus, locul mitic al Greciei lui Zeus. Este printre putinele locuri umblate de mine prin Grecia si despre care pot afirma cu tariei ca este superb. Cand am sa imi aduc aminte de acum inainte despre acest loc am sa spun cu un zambet usor, minunata Parga. O combinatie reusita intre Paleokastritza din Corfu, cladirile portului din Symi, plajele din Rhodos si cele din  Naxos la un loc, soarele cald al Cretei, arsita Peloponezului, caldura apei din Rhodos, toate adunate toate la un loc si a iesit minunata Parga. Adaugati la toate acestea  atmosfera pur greceasca a insulelor  Dodecanese si a Cicladelor dupa care va veti indragosti si va ramane in inima voastra pentru totdeauna. Cum arata Parga, cum sa o pot descrie cel mai bine?









 Poate cel mai bine o poate spune un grec. Mergand pe soseaua care serpuia pe coasta marii Ionice pe dealuri, munti si stanci abrupte, ridicate din apa lui Poseidon, te trezesti la un moment dat deasupra unor plaje taiate parca printre stanci. Contempland peisajul mirific care te prinde cu frumusetea lui imi rasunau deodata niste cuvinte citite acum ceva vreme intr-o carte…
 "Dacă-am şti, jupâne, zise el, ce spun pietrele, florile, ploaia! Poate că ele ne cheamă, poate că ne cheamă, şi noi nu auzim. Când se vor destupa urechile oamenilor? Când vom avea ochii deschişi să vedem? Când vom deschide braţele să îmbrăţisăm totul, pietrele, florile, ploaia, oamenii?…” imi rasuna in minte vorbele celui mai cunoscut dintre personajele Greciei, Alekis Zorbas.
 Pietrele din Parga sunt frumoase, castelul venetian, stanca pe care este asezat si scaldata in apele turcoaz ale Marii Ionice, scarile care te duc la el, stancile iesite din mare la Krionieri si Piso Krionieri si unde nebunii frumosi sar de pe acestea in cautare de senzatiile verii. Nisipul plajelor din Parga este de fapt format din niste pietre usor slefuite si rotunjite de pietrarul Eladei, timpul si de slefuitorul Poseidon. Piatra Eladei o gasesti in Parga sub toate formele, plajele acestui loc au diferite forme si marimi ale pietrei. Castelul turcului aprig sta marturie de la o inaltime in care curprinde toata zona, un loc in arsita soarelui si a muntelui pe care a fost ridicat.
Florile frumos colorate asezate la ferestrele caselor, dar si pe marginea drumului. Leandrul, floarea care nu a participat la inmormantarea lui Isus si care a fost blestemata sa nu creasca decat pe marginea drumului, in Parga parca este atlfel, parca in pofida blestemului  o gasim si prin curtile grecilor. Ploaia, apa atat de ravnita si data grecilor de Poseidon parca se transforma in diferite culori. Plajele din Parga au in apele ei culorile turcoazului, bleumarin, bleu, albastrul Greciei, toate imbratisate sub stancile si in lumina soarelui din Parga.
Oamenii, locuitorii din jurul castelului venetian au frenezia si bucuria de a primi oaspeti precum cei din mijlocul marii Egee. Oamenii de acolo sunt deschisi, nu am intalnit vreun grec sau grecoaica sa fie moracanos, morocanoasa sau deranjat pentru ca il intrebi unde este… sau cum ajungi la…Vorbind pe limba lor li se schimba fizionomia, parca se lumineaza, zambesc altfel, sunt bucurosi si surprinsi ca le vorbesti limba, esti privit altfel si esti felicitat pentru asta. A doua oara, daca ai ocazia si treci pe langa ei nu te vor uita, intra in vorba cu tine si te vor  saluta ei pe tine.    
In Parga parca totul se imbratiseaza la un loc, pietrele, florile, ploaia, oamenii, acum am inteles si am simtit pe pielea mea vorbele lui Zorbas. Parga este un loc intre mare, munte, soare, stanci, oameni si care este bine sa il vezi pe indelete macar o data in viata. In Parga trebuie sa stai, sa urci scarile intortocheate si inguste, sa faci baie langa stancile de pe plaja, sa te duci inot pana la manastirea de pe insula, sa faci scufundari pe langa peretele abrupt al stanci unde este ridicat castelul. In Parga este pacat sa nu te plimbi pe stradutele inguste pana in port, trebuie sa stai la o taverna unde sa simti gustul inconfundabil al Greciei. Prin Parga trebuie sa vorbesti cu grecii, sa faci cunostinta cu ei, in Parga trebuie sa imbratisezi totul ca sa poti simti ce inseamna acel loc minunat. Si  aici au ramas urme ale cotropirii acestor pamanturi de catre imperiului otoman si a stapanirii venetiene, culturi venite, dar plecate intre timp si totul este istorie, legenda, povesti si locuri care isi spun in liniste si in bataia soarelui povestea.  
 Crezi ca poti sa impresionezi pe cineva cu parerea ta, cu descrierile tale, cu emotiile tale si cu locurile pe care le-ai vazut pana acum in Grecia? Spune-mi si mie ce crezi si ce simti cand vii de acolo,  ma intreba cineva drag, odinioara. Acum, nu mai am cum sa ii povestesc la o tarie, din pacate, dar le pot asterne pentru altii pe “ hartie “, nu stiu daca pot sa impresionez pe cineva cu descrierile mele despre acest loc minunat din Grecia, Parga. Cu o seara inainte de plecare, stand la povesti cu grecoaica despre locurile pe care le-am vazut prin plimbarile mele, pe unde ma lasa scara vaporului si cand am fost intrebat, ce loc mi-a placut cel mai mult, involuntar, alt pasaj minunat din aceeasi carte citita, odata, demult,  imi deschise pofta de a le rosti si a le aminti grecoaicei.
“Bunicul meu din partea mamei, care locuia intr-un targusor din Creta, isi lua in fiecare seara felinarul si dadea o raita prin localitate, sa vada daca n-a sosit din intamplare vreun strain. Il lua la el, ii dadea din belsug sa bea si sa manance, apoi se aseza pe divan, isi aprindea ciubucul, se intorcea spre oaspete – pentru care sosise clipa sa se achite – si i se adresa poruncitor: “Povesteste!” / “Ce sa povestesc, nea Mustoyori?” / “Ce esti, cine esti, de unde vii, ce orase si ce sate au vazut ochii tai, tot, tot, povesteste tot. Hai, vorbeste!. Si oaspetele incepea sa povesteasca, alandala, lucruri adevarate si minciuni, in vreme ce bunicul meu isi fuma ciubucul, il asculta si calatorea cu el, stand tacticos pe divan.”  Imi rasunau in minte, din nou, franturi din cartea scrisa de un grec, in timp ce fumul de la tigara proprietarei ma invaluia si ma ineca, dar imi placea aroma pe care o raspandea ibricul fierbinte plin cu cafea, stateam in curtea vilei unde am poposit pe acolo, la povesti cu proprietara camarutei unde am stat o saptamana in Parga. La sfarsit, in incheiere, parca nu as vrea sa se termine  tot vreau sa va povestesc despre acest loc, dar nu stiu daca mai am ce sa spun, nu stiu ce sa mai scriu.
   Pot spune doar ca, atunci când “ vom avea ochii deschişi să vedem? Când vom deschide braţele să îmbrăţisăm totul, pietrele, florile, ploaia, oamenii?…” il veti gasi in Parga.


































































































































4 comentarii:

  1. SUPERB! Sper sa ajungem si noi intr-o zi pe acolo!

    Multumesc pentru poze si pentru ideea de locatie. ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut Catalin,
    Bine ai venit pe aici. Iti doresc din tot sufletul sa ajungi in Parga, merita tot drumul pana acolo. Daca ai ocazia si alegi sa mergi, du-te fara nici un fel probleme. Cazare gasesti, locul este minunat, nu este foarte scump, supermarket-uri la fiecare strada mai importanta. Ai 4 plaje, fiecare cu alt gen de nisip si de priveliste. Au si un loc de camping mirific la plaja Lichnos.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos! Mi-au placut mult fotografiile.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc frumos Dan, am avut profesori buni!!!

    RăspundețiȘtergere