duminică, 29 septembrie 2013

U.M. 01278 Someseni, Compania 5


  27 Ianuarie 1989; implinisem 18 ani cu o luna urma; cobor din tren in gara Clujului; afara este rece, o zi mohorata, cenusie.  Mergeam  zgribulit de frig pe marginea soselei. Trec pe sub un pod si ies din Cluj, merg  mai repede sa ma incalzesc, manerul  valizei scartie parca in ritmul pasilor. In jur camp, dupa  o crescatorie de brazi  ajung in fata unor porti de fier  proaspat vopsite parca cu ocazia  vreunei  sarbatori. Intru, in dreapta o sala mica, niste mese mici si inghesuite,  scaunele ocupate, lume multa, parinti, neamuri, iubite. Ramanem cativa si intra un apevist… pentru Compania 5 sa intre urmatorii, imi aud numele dupa care; Baltat, Necunoscutu, Stanescu, Grancea, Calin, Tiseac fundasul de la Sportul... 


                                



Ma uit si vad o figura cunoscuta, Hari, mijlocasul de la Sportul Studentesc, care a fost si la grupa de copiii ai echipei unde jucam eu. Ne privim, ne zambim si intram in vorba, din acel moment in sufletul meu stiam ca am un prieten in armata. Surprizele vin pe banda rulanta. Ajunsi in dormitor erau baieti veniti cu o saptamana inaintea noastra. Valizele de lemn sub paturi pe paturi, dezordine, unii in tricouri, unii in treninguri, altii in civili…erau prea mari pentru a putea purta o uniforma. Il intreb pe Hari; Ba, astia toti sunt sportivi ca noi?   Vedem pe partea dreapta niste paturi goale, cele de jos erau ocupate si aleg un pat de deasupra. Baietii curiosi de fel,  ca si noi de altfel. Dupa ce ne asezam , despachetam , ne tragem sufletul. Cum stateam  intre paturi vad un baiat cu ochii albastrii langa patul meu, era cat mine de inaltime si imi spune: Salut, Sunt Marius joc  fotbal la Poiana Campina, sunt portar… simteam ca imi revin, dormitorul acela lung si mare parca nu mai era asa strain pentru mine. Hari vorbea cu un alt baiat si imi spune;  Bai, astia toti sunt sportivi aici. Facem cunostinta intre noi: sunt Grancea si joc la Tragoviste, mai sunt cu doi dupa mine. Sunt Necunoscutu din Bucuresti, am mai venit cu un baiat din Bucuresti care face si el fotbal, cand ma intorc il vad pe Sorin, piticul de la Automatica, pentru mine surprizele se tineau lant. Incet, incet,  dormitorul se umple si  incepem sa ne cunoastem, Mreana, fac lupte, Toth sunt luptator, Barnabas,  la fel si Oprescu. Negreanu, Duca  cu Put si ei fotbalisti la Poaiana Campina, Stanescu, Vrabie, Bengescu, Arpi, Mihailescu, Grancea, Calin, si dintr-o data apare unul cu mustaciaora, cu ceva pe umeri:  Dreeeeepti, sunt caporalul vostru, ma numesc Tonu….radea, era ceva linistitor si prietenesc in figura lui, simteam ca este de-al nostru. Dintr-o data, pentru mine,  armata deveneana  o legatura cu niste baieti pe care nu ii cunosteam, nu ii mai vazusem in viata mea, dar eram la fel ca ei,  ei erau la fel ca mine, erau fratii mei, eram cu totii sportivi, compania era infiintata special pentru cei ca noi. Dupa depunerea jurmantului  compania a-5-a a fost desfiintata si fiecare dintre noi a luat drumul unor echipe din domeniul fiecaruia. Eu practic am facut armata doar doua luni, pana la depunerea jurmantului. Pentru alti  baieti de varsta mea armata a fost un calvar, noi am avut norocul acelor vremuri , pentru ca practicam fiecare cate un sport. Multi se intreaba de ce barbatii isi aduc aminte cu placere de armata. Sotiile, iubitele, amantele, femeile in general, se intreaba cum poti sa ramai prieten cu cineva pe care l-ai cunoscut doar doua luni din viata si pe care nu l-ai vazut de 25 de ani, femeile… De ce raman barbatii prieteni  in timpul armatei, nu stiu, nu pot explica, dar in dimineata urmatoare, pe la 5 suna unu cu goarna de isi rupea  plamanii .  Pe hol agitatie, galagie, zarva. La noi in dormitor unul casca, unul din spate il injura pe ala cu trompeta, altul se intinde, unul zice; Hai bai ca se da  desteptarea si trebuie sa fim pe platou, intra Tonu…Ce faceti ma, voi ma  bagati la Batalion. Necunoscutu,  care dormea langa mine ii zice;  Hai mai Tonule mai  lasa-ne si pe noi o juma’ de ora sa mai dormim.  De ce ne aducem aminte cu atata placere de timpul armatei din viata noastra, poate din cauza lui Tonu, poate din cauza lui Mreana care facea culcaturi in W.C. cu niste sergenti veterani, asta pana  l-a prins locotenentul de seviciul. Toti avem o legatura, sa fie oare din cauza marmeladei  tari si innecacioase pe care o imparteam pe dealul Feleacului. De ce ne bucuram cand ne vedem dupa 24 de ani, poate din cauza pasului de defilare pe care Tonu incerca sa ne invete pe aleile din unitate si ceilalti caporali, colegii lui Tonu,  faceau misto de el ca nu iese nimic din noi si o sa fim ultimii. Nu am fost ultimii, a fost o ambitie a tuturor baietilor din companie, ca sportivi sa fim cei mai buni, ne-am vorbit cu totii sa le dam un exemplu tuturor din unitate cum se bate un pas de defilare… si am fost cei mai buni. Ne bucuram cand auzim ca am mai gasit un prieten din armata si pentru ca acel pas de defilare in cinstea lui Tonu care atunci cand ne vedea, zambea si zicea mandru: “ Sa moara rama la 3 metri ”  a fost dat exemplu la jurmant de comandantul unitati in fata tuturor. Vrem sa ne mai vedem cum aratam acum, dupa atatia ani si pentru ca, din cauza  lui Calin care a venit batut de tanchisti. Vreau sa beau cu Mreana un pahar de vin pentru ca fost primul care a intrat in dormitor peste tanchisti cu Gociman umar la umar si noi in spatele lor, doar eram ; Unul pentru toti si toti pentru unul.

                     Hari, Grancea si eu

 Mancam impreuna la cantina o ciorba in care pluteau sobolani, Sorin ii pescuia din cazan si juca “ gaina” cu ei pana la prins seful de cantina, unul cu cea mai mare burta pe care o vazusem in viata mea pana atunci. Curatam cartofi cu totii cand eram de serviciul la cantina. Curatam la foc automat cartofi  printre aceeasi  sobolani si gandaci. De ce m-am apucat sa ii caut pe colegii mei din armata? Poate din cauza plutoneriului cu mustata, Laposi, care ne alerga cu masca de gaze pe figura pana cand lui Arpi i-a tasnit sangele pe nas. Ieseam din unitate si cumparam pentru fiecare cate o sticla de vin, de rachiu, de lichior. Noaptea statem pe scarile care duceau spre podul cladiri si ne povesteam viata unul altuia in fata sticlelor golite si bagate in unitate pa cai numai de noi stiute. Fiecare ne deschideam sufletul celuilat.  Imi este dor de acele doua luni de armata, vreau sa ne  mai vedem dupa atatia ani sa ne aducem aminte, sa radem pentru ca faceam culcat in canalul plin cu muraturi stricate si Laposi striga ;” Aviatie inamicaaaaaa” drept in mijlocul baltii. In acele doua luni ne imbarbatam unul pe celalalt, stiam despre familia lui, despre parintii sai, fratii  si iubitele fiecaruia, nu degeaba ii cantam lui Horatiu; ” Luminitaaaa, Ya habibi, “ fata subtire,  cu parul lung si negru, dupa cum imi aduc eu aminte ca era, intr-o poza alb negru pe care Horatiu o purta la pieptul vestonului mereu, dar si acum sunt impreuna. L-am cautat din nou dupa 20 de ani pe Marius pentru prietenia care ne-a legat din prima zi de cand am facut cunostinta. Vreau sa il vad pe Gociman din Sfantul Gheorghe, cel cu suflet mare, baiatul bun care sarea in apararea tuturor  si care impartea slana primita de la parinti cu toti cei care ii cereau. Vreau sa il mai vad pe nebunul de Grancea, pentru ca uneori, cand mananc chiftele, imi aduc aminte cum, impreuna cu Necunosctu si cu Sorin ii furam chiftelele lui Grancea si le imparteam sa ajunga la fiecare. De ce imi caut camarazii de armata, de ce mi-am cautat sportivii mei cu care am facut de garda pe holurile dormitoarelor, nu stiu, poate ca a ramas ceva acolo in suflet, in timp. Vreau sa ne intalnim cu totii chiar daca nu imi mai aduc aminte numele tuturor. De ce maratonistul nostru s-a sacrificat si a alergat pana in varful Feleacului sa scape o companie intreaga de urcatul dealului? Dupa 24 de ani poate il vad si pe Calin, cel care a facut un pas in fata pentru a lua apararea intregii companii atunci cand am fost scosi de comandantul unitatii la raport in fata intregii unitati si am fost intrebati cine s-a batut si cine a dat primul. Am ramas prieteni si pentru simplu motiv ca mancam unul de la altul, imi aduc aminte cu placere de cei cu care am facut armata pentru ca dintr-o conserva, mancam impreuna, rupeam  o paine neagra, o ungeam cu  marmelada si ii atentionam pe ceilalti; Baaaai, sa ii opriti si lui Bengescu. Ne sprijineam unul pe altul si ne ridicam unul pe celalalt din noroiul cleios si rece prins pe vestoane din culcaturile si salturile date de Laposi. Imi este dor de colegii mei pentru ca eram mai aparati de sistem fata de ceilallti  si noi stiam asta. Stiam ca urma sa plecam inapoi la echipe, cluburi sportive, asoctiatii sportive si fiecare pe unde au apucat sa se inteleaga sa poata face sport in perioada armatei. Stiam ca daca suntem uniti suntem lasati in pace pentru ca au nevoie de noi. Nici unul dintre noi nu a suportat sa fie luat la misto si nu am stat sa fim bataia de joc a sergentilor veterani din unitate, o practica a sistemului din acele timpuri.  Scosi la instructie de Laposi care ne impingea si ne tinea piciorul pe spate, sa nu ne ridicam din noroi, dupa care il mai impingea pe Marius cu fata in balta si incepea sa rada pentru ca isi batea joc de noi. Urla sa il auda tot Feleacul ;  Sunteti sportivi mah!!! Nu ii dadea nimeni  satisfactie. Ne ridicam, ne uiatm in ochii lui cu toti si parca fiecare il intreba; Mai poti, ca noi rezistam, dar nu ai sa vezi din partea noastra o lacrima, nu ai sa vezi nici o expresie de durere. Statea  cu bocancul pe pieptul unuia dintre noi,  dar toti il taiam cu privirea.  Atunci cand ne ridicam de jos o faceam toti odata si ii asteptam pe cei mai obositi. Injura plutoneriul si nu avea ce sa ne faca tuturor. Ce l-a facut sa ne lase in pace nu stiu, dar intr-o zi parca nu il mai vazusem, nu mai venea, trecea pe langa noi si nu mai zicea nimic. Pana si locotentul companiei, Florian, de la care am luat un pumn in ureche de m-a durut  timpanul o saptamana pentru ca l-am batut pe un sergent din Bistrita. Motivul a fost ca: Beam apa cu spatele la acest sergent si el nu isi daduse acceptul ca eu sa pot bea apa, am primit de la acest sergent un pumn in ceafa si paharul mi-a intrat in dinti…l-am facut K.O din prima in mijlocul dormitorului, de fata cu cei care erau pe langa mine. A doua zi a urmat corectia din partea locotenentului, in incaperea intrarii dinspre campul unde meregam  la instructie, fara prea multi martori. Ei bine, acest locotenent Florian a recunoscut ca pana la acel moment nu  a mai vazut sportivi mai uniti ca noi. Eram tineri cu totii, dar poate, eram cei mai uniti dintre toti soldatii din 01278 la aceea perioada. Vreau sa mai beau un caramelmachiato cu Ovidiu  sa ne aducem aminte ce fotbalist bun era. A fost primul dintre noi care a “ plecat ” si  toata compania am fost la meciul lui. Daca reusim sa ne vedem  cu totii sa ne aducem aminte de Tonu, care atunci cand a avut probleme cu alti militari din companie,  dupa ce nu a mai fost caporalul nostru,  am sarit cu totii sa il aparam; se dadea vorba in dormitoare; “ Vin sportivii lui Tonu” . Nu le mai tin minte numele tuturor celor cu care am fost in compania a 5a, dar cum arata fecare in poza parca si astazi sunt cu ei.  Vreau sa il mai vad pe Toth care era din Satu Mare,  cel cu care depanam amintiri la fereastra dormitorului si ne povesteam cum sunt locurile de acasa. Sunt multumit sufleteste pentru ca am reusit sa ii  gasesc pe cativa.

                      


        Rosca, Mreana, Gociman, Grancea, Tonu, Mihailescu


                            

                    Tonu si Grancea


     Hari si Grancea

 Eu si Grancea



                             Stefanescu, Ilinca, Grancea


               Grancea si Calin


Cum am inceput sa dau de ei? Am mai tinut legatura telefonica la ceva timp dupa ce am terminat armata cu Marius si Grancea. In 1992 cred era, ne-am strans cu Marius, cu sufletistul de Grancea si cu Horatiu la Sinaia pentru o zi. Dupa aceea am pierdut din nou contactul cu el. Acum vreo doi ani in urma am scris pe Google numele lui Marius, stiam ca antreneaza si inca mai canta prin Sinaia si prietenul Google il arata. Intre timp il gasisem tot cu ajutorului internetului si pe Mreana.  Eram in Sinaia acum vreo doua saptamani  si ma trage drumul spre Palace. Intreb la receptie daca stie cineva pe unde mai canta Marius. Receptionerul imi spune : “Canta la noi”. Baiat bun receptionerul, gaseste el un motiv sa il coboare din camera in holul receptiei. Eram cu sotia si fata, intre timp prietenul meu trece pe langa mine, receptionerul ii spune ca eu sunt. Marius se intoarce, se uita la mine,  ramane pe loc ceva secunde; toti cei din hol se uitau la noi, cei de la receptie stiau motivul pentru care il caut  si parca toti asteptau momentul asta; timpul trecea…ramanea undeva, acolo la Someseni . Dupa cateva momente in linistea lasata parca intentionat de cei prezenti, timpul revine si Mariusica spune; Laur… ne imbratisam cat pentru toate amintirile din armata, fiecare eram cu ochii umezi  si nu stiam ce sa ne mai spunem mai intai. De aici au inceput si intrebarile despre Horatiu, Ovidiu, Adi, Vrabie, Grancea si ceilalti. Tot de la intalnirea cu Marius am inceput sa ii caut si pe cei de care ne-am adus aminte.  Compania a-5-a  se destramase. Dupa cele doua luni de armata fiecare a plecat pe drumul lui, dar nu stiu cum am sa reactionez cand am sa primesc un telefon in care sa aud la celalat capat: - Salut,  sunt Sorin... 





3 comentarii:

  1. Amintirile frumoase ne napadesc uneori si atunci ne dorim sa-i revedem pe cei cu care am impartit timpul si spatiul , pentru o perioada din viata. Ai avut o armata frumoasa se pare , Laure . Si eu la fel . Dar ...o puteam face urata daca nu tineam cont de obligatiile apv-istilor care ne instruiau. In toate trebuie sa fie un echilibru , multa comunicare si aplecare spre prietenie , nu ? Esti un tip tare de treaba , Laure ! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Da Radu, asa este, plutoneriul nostru era bozgor, nici nu stia sa pronunte cuvintele in limba romana, ne injura in ungureste de toate cele, dupa care ne dadea comenzile in ungureste si numara cadenta pasilor tot in ungureste. Ne calca cu bocancul pe ceafa cand stateam cu fata la pamant in " noriu " si ne spunea; " Tu nu drept priveste la mine, tu ai drep priveste la noroiu" si ne infunda cu fata in noroi, asa ceva nu se uita Radu. Astazi, afara este o zi la fel ca cea in care am ajuns la unitate. Ca un facut, tot astazi ma intalnesc cu 6 din baieti...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cind a plecat llocotenentul popenta din someseni ?

    RăspundețiȘtergere