27 Ianuarie 1989; implinisem 18 ani cu o luna
urma; cobor din tren in gara Clujului; afara este rece, o zi mohorata,
cenusie. Mergeam zgribulit de frig pe marginea soselei. Trec
pe sub un pod si ies din Cluj, merg mai
repede sa ma incalzesc, manerul valizei
scartie parca in ritmul pasilor. In jur camp, dupa o crescatorie de brazi ajung in fata unor porti de fier proaspat vopsite parca cu ocazia vreunei
sarbatori. Intru, in dreapta o sala mica, niste mese mici si
inghesuite, scaunele ocupate, lume
multa, parinti, neamuri, iubite. Ramanem cativa si intra un apevist… pentru
Compania 5 sa intre urmatorii, imi aud numele dupa care; Baltat, Necunoscutu,
Stanescu, Grancea, Calin, Tiseac fundasul de la Sportul...
Ma uit si vad o figura cunoscuta, Hari, mijlocasul de
la Sportul Studentesc, care a fost si la grupa de copiii ai echipei unde jucam
eu. Ne privim, ne zambim si intram in vorba, din acel moment in sufletul meu
stiam ca am un prieten in armata. Surprizele vin pe banda rulanta. Ajunsi in
dormitor erau baieti veniti cu o saptamana inaintea noastra. Valizele de lemn
sub paturi pe paturi, dezordine, unii in tricouri, unii in treninguri, altii in
civili…erau prea mari pentru a putea purta o uniforma. Il intreb pe Hari; Ba,
astia toti sunt sportivi ca noi? Vedem
pe partea dreapta niste paturi goale, cele de jos erau ocupate si aleg un pat
de deasupra. Baietii curiosi de fel, ca
si noi de altfel. Dupa ce ne asezam , despachetam , ne tragem sufletul. Cum
stateam intre paturi vad un baiat cu
ochii albastrii langa patul meu, era cat mine de inaltime si imi spune: Salut,
Sunt Marius joc fotbal la Poiana
Campina, sunt portar… simteam ca imi revin, dormitorul acela lung si mare parca nu mai era
asa strain pentru mine. Hari vorbea cu un alt baiat si imi spune; Bai, astia toti sunt sportivi aici. Facem
cunostinta intre noi: sunt Grancea si joc la Tragoviste, mai sunt cu doi dupa
mine. Sunt Necunoscutu din Bucuresti, am mai venit cu un baiat din Bucuresti
care face si el fotbal, cand ma intorc il vad pe Sorin, piticul de la Automatica,
pentru mine surprizele se tineau lant. Incet, incet, dormitorul se umple si incepem sa ne cunoastem, Mreana, fac lupte,
Toth sunt luptator, Barnabas, la fel si Oprescu. Negreanu, Duca cu Put si ei fotbalisti la Poaiana Campina,
Stanescu, Vrabie, Bengescu, Arpi, Mihailescu, Grancea, Calin, si dintr-o data apare
unul cu mustaciaora, cu ceva pe umeri: Dreeeeepti, sunt caporalul vostru, ma numesc
Tonu….radea, era ceva linistitor si prietenesc in figura lui, simteam ca este
de-al nostru. Dintr-o data, pentru mine, armata deveneana o legatura cu niste baieti pe care nu ii
cunosteam, nu ii mai vazusem in viata mea, dar eram la fel ca ei, ei erau la fel ca mine, erau fratii mei, eram
cu totii sportivi, compania era infiintata special pentru cei ca noi. Dupa
depunerea jurmantului compania a-5-a a
fost desfiintata si fiecare dintre noi a luat drumul unor echipe din domeniul
fiecaruia. Eu practic am facut armata doar doua luni, pana la depunerea
jurmantului. Pentru alti baieti de
varsta mea armata a fost un calvar, noi am avut norocul acelor vremuri , pentru
ca practicam fiecare cate un sport. Multi se intreaba de ce barbatii isi aduc
aminte cu placere de armata. Sotiile, iubitele, amantele, femeile in general,
se intreaba cum poti sa ramai prieten cu cineva pe care l-ai cunoscut doar doua
luni din viata si pe care nu l-ai vazut de 25 de ani, femeile… De ce raman
barbatii prieteni in timpul armatei, nu
stiu, nu pot explica, dar in dimineata urmatoare, pe la 5 suna unu cu goarna de
isi rupea plamanii . Pe hol agitatie, galagie, zarva. La noi in
dormitor unul casca, unul din spate il injura pe ala cu trompeta, altul se
intinde, unul zice; Hai bai ca se da desteptarea si trebuie sa fim pe platou, intra
Tonu…Ce faceti ma, voi ma bagati la
Batalion. Necunoscutu, care dormea langa
mine ii zice; Hai mai Tonule mai lasa-ne si pe noi o juma’ de ora sa mai
dormim. De ce ne aducem aminte cu atata
placere de timpul armatei din viata noastra, poate din cauza lui Tonu, poate
din cauza lui Mreana care facea culcaturi in W.C. cu niste sergenti veterani,
asta pana l-a prins locotenentul de
seviciul. Toti avem o legatura, sa fie oare din cauza marmeladei tari si innecacioase pe care o imparteam pe
dealul Feleacului. De ce ne bucuram cand ne vedem dupa 24 de ani, poate din
cauza pasului de defilare pe care Tonu incerca sa ne invete pe aleile din
unitate si ceilalti caporali, colegii lui Tonu,
faceau misto de el ca nu iese nimic din noi si o sa fim ultimii. Nu am
fost ultimii, a fost o ambitie a tuturor baietilor din companie, ca sportivi sa fim cei
mai buni, ne-am vorbit cu totii sa le dam un exemplu tuturor din unitate cum se
bate un pas de defilare… si am fost cei mai buni. Ne bucuram cand auzim ca am
mai gasit un prieten din armata si pentru ca acel pas de defilare in cinstea
lui Tonu care atunci cand ne vedea, zambea si zicea mandru: “ Sa moara rama la
3 metri ” a fost dat exemplu la jurmant
de comandantul unitati in fata tuturor. Vrem sa ne mai vedem cum aratam acum,
dupa atatia ani si pentru ca, din cauza lui
Calin care a venit batut de tanchisti. Vreau sa beau cu Mreana un pahar de vin
pentru ca fost primul care a intrat in dormitor peste tanchisti cu Gociman umar
la umar si noi in spatele lor, doar eram ; Unul pentru toti si toti pentru
unul.
Hari, Grancea si eu
Mancam impreuna la
cantina o ciorba in care pluteau sobolani, Sorin ii pescuia din cazan si juca “
gaina” cu ei pana la prins seful de cantina, unul cu cea mai mare burta pe care
o vazusem in viata mea pana atunci. Curatam cartofi cu totii cand eram de
serviciul la cantina. Curatam la foc automat cartofi printre aceeasi sobolani si gandaci. De ce m-am apucat sa ii
caut pe colegii mei din armata? Poate din cauza plutoneriului cu mustata, Laposi,
care ne alerga cu masca de gaze pe figura pana cand lui Arpi i-a tasnit sangele
pe nas. Ieseam din unitate si cumparam pentru fiecare cate o sticla de vin, de
rachiu, de lichior. Noaptea statem pe scarile care duceau spre podul cladiri si
ne povesteam viata unul altuia in fata sticlelor golite si bagate in unitate pa
cai numai de noi stiute. Fiecare ne deschideam sufletul celuilat. Imi este dor de acele doua luni de armata,
vreau sa ne mai vedem dupa atatia ani sa
ne aducem aminte, sa radem pentru ca faceam culcat in canalul plin cu muraturi
stricate si Laposi striga ;” Aviatie inamicaaaaaa” drept in mijlocul baltii. In
acele doua luni ne imbarbatam unul pe celalalt, stiam despre familia lui,
despre parintii sai, fratii si iubitele
fiecaruia, nu degeaba ii cantam lui Horatiu; ” Luminitaaaa, Ya habibi, “ fata
subtire, cu parul lung si negru, dupa
cum imi aduc eu aminte ca era, intr-o poza alb negru pe care Horatiu o purta la
pieptul vestonului mereu, dar si acum sunt impreuna. L-am cautat din nou dupa 20 de ani
pe Marius pentru prietenia care ne-a legat din prima zi de cand am facut
cunostinta. Vreau sa il vad pe Gociman din Sfantul Gheorghe, cel cu suflet mare,
baiatul bun care sarea in apararea tuturor
si care impartea slana primita de la parinti cu toti cei care ii cereau.
Vreau sa il mai vad pe nebunul de Grancea, pentru ca uneori, cand mananc
chiftele, imi aduc aminte cum, impreuna cu Necunosctu si cu Sorin ii furam
chiftelele lui Grancea si le imparteam sa ajunga la fiecare. De ce imi caut
camarazii de armata, de ce mi-am cautat sportivii mei cu care am facut de garda
pe holurile dormitoarelor, nu stiu, poate ca a ramas ceva acolo in suflet, in
timp. Vreau sa ne intalnim cu totii chiar daca nu imi mai aduc aminte numele
tuturor. De ce maratonistul nostru s-a sacrificat si a alergat pana in varful
Feleacului sa scape o companie intreaga de urcatul dealului? Dupa 24 de ani
poate il vad si pe Calin, cel care a facut un pas in fata pentru a lua apararea
intregii companii atunci cand am fost scosi de comandantul unitatii la raport
in fata intregii unitati si am fost intrebati cine s-a batut si cine a dat
primul. Am ramas prieteni si pentru simplu motiv ca mancam unul de la altul,
imi aduc aminte cu placere de cei cu care am facut armata pentru ca dintr-o
conserva, mancam impreuna, rupeam o
paine neagra, o ungeam cu marmelada si
ii atentionam pe ceilalti; Baaaai, sa ii opriti si lui Bengescu. Ne sprijineam
unul pe altul si ne ridicam unul pe celalalt din noroiul cleios si rece prins pe
vestoane din culcaturile si salturile date de Laposi. Imi este dor de colegii
mei pentru ca eram mai aparati de sistem fata de ceilallti si noi stiam asta. Stiam ca urma sa plecam
inapoi la echipe, cluburi sportive, asoctiatii sportive si fiecare pe unde au apucat
sa se inteleaga sa poata face sport in perioada armatei. Stiam ca daca suntem
uniti suntem lasati in pace pentru ca au nevoie de noi. Nici unul dintre noi nu
a suportat sa fie luat la misto si nu am stat sa fim bataia de joc a
sergentilor veterani din unitate, o practica a sistemului din acele timpuri. Scosi la instructie de Laposi care ne impingea
si ne tinea piciorul pe spate, sa nu ne ridicam din noroi, dupa care il mai
impingea pe Marius cu fata in balta si incepea sa rada pentru ca isi batea joc
de noi. Urla sa il auda tot Feleacul ;
Sunteti sportivi mah!!! Nu ii dadea nimeni satisfactie. Ne ridicam, ne uiatm in ochii lui
cu toti si parca fiecare il intreba; Mai poti, ca noi rezistam, dar nu ai sa
vezi din partea noastra o lacrima, nu ai sa vezi nici o expresie de durere.
Statea cu bocancul pe pieptul unuia
dintre noi, dar toti il taiam cu
privirea. Atunci cand ne ridicam de jos
o faceam toti odata si ii asteptam pe cei mai obositi. Injura plutoneriul si nu
avea ce sa ne faca tuturor. Ce l-a facut sa ne lase in pace nu stiu, dar intr-o
zi parca nu il mai vazusem, nu mai venea, trecea pe langa noi si nu mai zicea
nimic. Pana si locotentul companiei, Florian, de la care am luat un pumn in
ureche de m-a durut timpanul o saptamana
pentru ca l-am batut pe un sergent din Bistrita. Motivul a fost ca: Beam apa cu
spatele la acest sergent si el nu isi daduse acceptul ca eu sa pot bea apa, am
primit de la acest sergent un pumn in ceafa si paharul mi-a intrat in
dinti…l-am facut K.O din prima in mijlocul dormitorului, de fata cu cei care
erau pe langa mine. A doua zi a urmat corectia din partea locotenentului, in
incaperea intrarii dinspre campul unde meregam
la instructie, fara prea multi martori. Ei bine, acest locotenent
Florian a recunoscut ca pana la acel moment nu a mai vazut sportivi mai uniti ca noi. Eram tineri
cu totii, dar poate, eram cei mai uniti dintre toti soldatii din 01278 la aceea
perioada. Vreau sa mai beau un caramelmachiato cu Ovidiu sa ne aducem aminte ce fotbalist bun era. A
fost primul dintre noi care a “ plecat ” si
toata compania am fost la meciul lui. Daca reusim sa ne vedem cu totii sa ne aducem aminte de Tonu, care
atunci cand a avut probleme cu alti militari din companie, dupa ce nu a mai fost caporalul nostru, am sarit cu totii sa il aparam; se dadea vorba
in dormitoare; “ Vin sportivii lui Tonu” . Nu le mai tin minte numele tuturor
celor cu care am fost in compania a 5a, dar cum arata fecare in poza parca si
astazi sunt cu ei. Vreau sa il mai vad
pe Toth care era din Satu Mare, cel cu
care depanam amintiri la fereastra dormitorului si ne povesteam cum sunt
locurile de acasa. Sunt multumit sufleteste pentru ca am reusit sa ii gasesc pe cativa.
Rosca, Mreana, Gociman, Grancea, Tonu, Mihailescu
Tonu si Grancea
Hari si Grancea
Eu si Grancea
Stefanescu, Ilinca, Grancea
Grancea si Calin
Cum am inceput sa dau de ei? Am mai
tinut legatura telefonica la ceva timp dupa ce am terminat armata cu Marius si
Grancea. In 1992 cred era, ne-am strans cu Marius, cu sufletistul de Grancea si
cu Horatiu la Sinaia pentru o zi. Dupa aceea am pierdut din nou contactul cu el.
Acum vreo doi ani in urma am scris pe Google numele lui Marius, stiam ca
antreneaza si inca mai canta prin Sinaia si prietenul Google il arata. Intre
timp il gasisem tot cu ajutorului internetului si pe Mreana. Eram in Sinaia acum vreo doua saptamani si ma trage drumul spre Palace. Intreb la
receptie daca stie cineva pe unde mai canta Marius. Receptionerul imi spune : “Canta
la noi”. Baiat bun receptionerul, gaseste el un motiv sa il coboare din camera
in holul receptiei. Eram cu sotia si fata, intre timp prietenul meu trece pe
langa mine, receptionerul ii spune ca eu sunt. Marius se intoarce, se uita la
mine, ramane pe loc ceva secunde; toti
cei din hol se uitau la noi, cei de la receptie stiau motivul pentru care il
caut si parca toti asteptau momentul
asta; timpul trecea…ramanea undeva, acolo la Someseni . Dupa cateva momente in
linistea lasata parca intentionat de cei prezenti, timpul revine si Mariusica
spune; Laur… ne imbratisam cat pentru toate amintirile din armata, fiecare eram
cu ochii umezi si nu stiam ce sa ne mai
spunem mai intai. De aici au inceput si intrebarile despre Horatiu, Ovidiu,
Adi, Vrabie, Grancea si ceilalti. Tot de la intalnirea cu Marius am inceput sa
ii caut si pe cei de care ne-am adus aminte. Compania a-5-a se destramase. Dupa cele doua luni de armata
fiecare a plecat pe drumul lui, dar nu stiu cum am sa reactionez cand am sa
primesc un telefon in care sa aud la celalat capat: - Salut, sunt Sorin...
Intrarea laterala
